Un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Iașilor îndeamnă credincioșii din afara orașului să participe la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la distanță, pentru a respecta decizia autorităților, care vor să prevină răspândirea noului coronavirus. Totodată, arhiepiscopia își exprimă regretul că legea permite intrarea în oraș pentru orice alt motiv, mai puțin pentru pelerinajul sfintei. Text integral:…
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat săptămâna trecută că vor fi introduse noi materii opționale, în învățămîntul preuniversitar. La clasele a III-a și a IV-a, elevii vor putea studia disciplina „Eu și scena”, la clasele a VI-a și a VII-a materia „Teatrul și noi”, iar la clasele a X-a și a XI-a „Laboratorul de…
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat la decizia prin care Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) anunță că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă. Măsura a fost motivată pe faptul că riscul de infectare ar…
Noul sediu al Facultăţii de Teologie din Timişoara a fost inaugurat de Ziua Mondială a Educaţiei. În deschiderea evenimentului, Mitropolitul Ioan a apreciat eforturile depuse în edificarea clădirii şi a subliniat importanţa momentului pentru învăţământul teologic timişean. „I-ați oferit un loc lui Hristos în zona centrală a Timișoarei”, a afirmat Înaltpreasfinţia Sa. La ceremonialul…
Adunarea Generală a Federației Filantropia s-a reunit luni în a doua ședință de lucru din acest an la Centrul cultural-misionar „Familia” din Pantelimon, județul Ilfov. Participanții au evaluat oportunități de finanțare a unor servicii sociale din fonduri europene. „Una dintre direcțiile strategice adoptate în Adunarea Generală din această zi a fost aceea de a…
Colecția de „Opere complete”, dedicată scrierilor Părintelui Academician Dumitru Stăniloae, va fi îmbogățită până la finele lunii octombrie cu o serie nouă dedicată, de data aceasta, traducerilor patristice realizate de marele nostru teolog, a anunțat Editura Basilica printr-o informare transmisă redacției. Colecția „Opere complete” a ajuns la numărul XIII: vol. Teologia Ascetică și Mistică…
Cel mai mare teolog al secolului al XX-lea are un spaţiu muzeal chiar în inima Bucureştiului, în proximitatea kilometrului 0 al Capitalei. Muzeul dedicat Părintelui Stăniloae a fost amenajat de Parohia „Sfântul Gheorghe Vechi” şi este situat la parterul casei parohiale din curtea locașului de cult. Părintele Paroh Sorin Tancău a explicat pentru basilica.ro…
Sfinții Daniil și Misail ne încredințează că libertatea omului se vădeşte prin conştienţa cu care acesta se predă lui Dumnezeu în mod voit, împărtăşindu-se de El”, a spus Arhiepiscopul Varsanufie la Privegherea oficiată duminică în cinstea marilor pustnici originari din Oltenia. Înaltpreasfinţia Sa a explicat că pentru atingerea acestei stări duhovniceşti este „necesară depăşirea oricărei…
Luni, la 27 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Stăniloae, la Mănăstirea Cernica au fost oficiate Sfânta Liturghie și slujba parastasului în pomenirea teologului român. La ceremonie, Părintele Gheorghe Holbea și-a exprimat credința că acesta va fi canonizat. El a evocat opiniile stareților athoniți despre părintele Stăniloae, dar și un mesaj…