Un grup de pelerini Basilica Travel a participat joi, de Schimbarea la Faţă a Domnului, la hramul Mănăstirii Marea Meteoră din Grecia. Sfanta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfintitul Părinte Teoclit de Stagon și Meteora. Pelerinii români se află în cea de-a treia zi a pelerinajului organizat de Agenţia Basilica Travel a Patriarhiei Române. Pelerinajul se desfăşoară în perioada…
„Prin Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos se arată firea omenească îndumnezeită, luminată așa cum se va arăta ea în Împărăția Cerurilor”, a afirmat joi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. „Și această slavă a lui Hristos se va împărtăși tuturor celor care au ascultat de Hristos, au împlinit în viața lor voia Lui”. „În Biserica…
Patriarhia Română transmite un mesaj de compasiune și solidaritate pentru poporul libanez în urma exploziei de marți în care au murit cel puțin 100 de persoane: Mesaj de compasiune și solidaritate pentru poporul libanez Cu multă tristețe am aflat de consecințele tragice ale uriașei explozii care a avut loc în orașul Beirut, capitala Libanului, în…
Mitropolitul Teofan al Moldovei a explicat credincioşilor prezenţi pe muntele Ceahlău, la Sfânta Liturghie oficiată de Schimbarea la Faţă, cât importantă este împărtășirea cu Sfintele Taine în relația noastră cu Dumnezeu. „Urcarea noastră pe Tabor înseamnă împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos”, a precizat Înaltpreasfinţia Sa. „Prezența noastră la Dumnezeiasca Liturghie dacă nu este împlinită, începută,…
Kim Yong Ho, ambasadorul Republicii Coreea în România, a vizitat miercuri Muzeul Mitropoliei Clujului. Oficialul coreean a admirat icoanele pe lemn și sticlă, colecția de carte veche românească, pe cea de antimise, dar și celelalte exponate. Preotul Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, şi Paul Ersilian Roșca, directorul muzeului, i-au fost ghizi. „Domnul ambasador…
În predica rostită duminică la Patriarhie, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a vorbit despre Pâinea vieţii – Hristos şi a evidenţiat legătura dintre minunea relatată în evanghelia zilei şi Sfânta Împărtăşanie. „Înmulţirea pâinilor este anticiparea Euharistiei”, a spus Preasfinţia Sa. În acest context, ierarhul a precizat că preotul, atunci când săvârşeşte liturghia, spune: Se sfărâmă și se…
La sfinţrea bisericii din Valea Adâncă, Mitropolitul Teofan al Moldovei a vorbit duminică despre virtutea smereniei ca antidot la împietrirea sufletească pe care o găsim adeseori în societatea actuală. „Smerenia este taina puterii celei adevărate, căci aceasta este puterea care îl poate converti pe celălalt, iar în lumea noastră plină de ambiții și de orgolii…
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a oficiat Sfânta Liturghie duminică la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. În omilia sa, a vorbit despre minunile lui Dumnezeu, prima fiind crearea lumii, și despre înmulțirea pâinilor ca simbol al binefacerilor dăruite de Dumnezeu prin Biserică: Sfânta Liturghie, Sfintele Taine și Sfintele Ierurgii. „Minunile sunt fapte neobișnuite, considerate a fi mai…
Mănăstirea Paltin-Petru Vodă a primit un fragment din moaștele Sfântului Nichifor Leprosul, făcătorul de minuni. Sfintele moaște au fost dăruite de Părintele Simon de la Schitul Sf. M. Mc. Pantelimon din Grecia, la rugămintea maicii starețe de la Mănăstirea Paltin, stavrofora Justina Bujor. Părintele Simon a fost ucenic al Părintelui Eumenie Saridakis care l-a cunoscut direct pe Sfântul Nichifor…