ORTHODOXIA REAL TIME NEWS FEED:
Select Language
MENU
PERSONAL NEWS ALARM ΕΓΓΡΑΦΗ
07.08.2020 | 19:11
Schimbarea la Faţă ne descoperă puterea de îndumnezeire prin rugăciune – IPS Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor

„Schimbarea la Faţă ne descoperă puterea de transfigurare şi de îndumnezeire a noastră prin Sfânta Liturghie, prin rugăciune şi contemplaţie”, a spus Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor la hramul Mănăstirii Suceviţa. „Căuţaţi-le! Transfiguraţi-le! Le veţi putea găsi în biserică prin spovedanie sinceră, printr-o credinţă puternică”, a îndemnat Înaltpreasfinţia Sa. În omilia rostită în 6…

07.08.2020 | 19:07
Schimbarea la Față a Domnului este temelia vieții de rugăciune a Bisericii, spune Episcopul Sofronie

„Dacă Învierea Domnului din morți este temelia învățăturii de credință a Bisericii, Schimbarea la Față a Domnului este temelia vieții monastice, dar și a vieții de rugăciune a Bisericii”, a afirmat joi Episcopul Sofronie la hramul Mănăstirii Izbuc. Manifestările de hram au început în 5 august cu Slujba Privegherii, urmată de procesiunea la izvorul Izbuc…

07.08.2020 | 19:05
PS Benedict Bistriţeanul a binecuvântat Muzeul de Mineralogie „Ioan Şot” al Mănăstirii Ilva Mare

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat joi Muzeul de Mineralogie „Ioan Şot” al Mănăstirii Ilva Mare. Muzeul de Mineralogie – colecția personală a domnului Ioan Șot, a fost amenajat anul acesta şi se află în incinta așezământului monastic. Slujba de binecuvântare a muzeului a fost oficiată în prezența reprezentanţilor…

07.08.2020 | 19:04
Episcopul Hușilor ne învață cum putem ajunge „oameni de lumină”

Părintele Episcop Ignatie a vorbit celor prezenți joi, la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Faţă” din Huşi, despre modul în care noi putem ajunge „oameni de lumină”.   „Prin credinţă, prin jertfă şi prin dragoste putem ajunge oameni  de lumină”, a spus Preasfinţia Sa. Câtă nevoie este să sporim în lumină, să devenim oameni de lumină pentru cei…

06.08.2020 | 17:47
Un grup de pelerini Basilica Travel a participat la hramul Mănăstirii Marea Meteoră din Grecia

Un grup de pelerini Basilica Travel a participat joi, de Schimbarea la Faţă a Domnului, la hramul Mănăstirii Marea Meteoră din Grecia. Sfanta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfintitul Părinte Teoclit de Stagon și Meteora. Pelerinii români se află în cea de-a treia zi a pelerinajului organizat de Agenţia Basilica Travel a Patriarhiei Române. Pelerinajul se desfăşoară în perioada…

06.08.2020 | 17:43
Patriarhul spune că prin Schimbarea la Față aflăm cum va arăta firea îndumnezeită a omului în Împărăția Cerurilor

„Prin Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos se arată firea omenească îndumnezeită, luminată așa cum se va arăta ea în Împărăția Cerurilor”, a afirmat joi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. „Și această slavă a lui Hristos se va împărtăși tuturor celor care au ascultat de Hristos, au împlinit în viața lor voia Lui”. „În Biserica…

06.08.2020 | 17:37
Mesaj de compasiune și solidaritate pentru poporul libanez

Patriarhia Română transmite un mesaj de compasiune și solidaritate pentru poporul libanez în urma exploziei de marți în care au murit cel puțin 100 de persoane: Mesaj de compasiune și solidaritate pentru poporul libanez Cu multă tristețe am aflat de consecințele tragice ale uriașei explozii care a avut loc în orașul Beirut, capitala Libanului, în…

06.08.2020 | 17:30
Liturghie la 1800 m altitudine | Urcarea noastră pe Tabor înseamnă primirea Euharistiei, spune Mitropolitul Teofan

Mitropolitul Teofan al Moldovei a explicat credincioşilor prezenţi pe muntele Ceahlău, la Sfânta Liturghie oficiată de Schimbarea la Faţă, cât importantă este împărtășirea cu Sfintele Taine în relația noastră cu Dumnezeu. „Urcarea noastră pe Tabor înseamnă împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos”, a precizat Înaltpreasfinţia Sa. „Prezența noastră la Dumnezeiasca Liturghie dacă nu este împlinită, începută,…

06.08.2020 | 17:27
Ambasadorul Republicii Coreea în România a vizitat Muzeul Mitropoliei Clujului

Kim Yong Ho, ambasadorul Republicii Coreea în România, a vizitat miercuri Muzeul Mitropoliei Clujului. Oficialul coreean a admirat icoanele pe lemn și sticlă, colecția de carte veche românească, pe cea de antimise, dar și celelalte exponate. Preotul Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, şi Paul Ersilian Roșca, directorul muzeului, i-au fost ghizi. „Domnul ambasador…

Τα σημαντικότερα νέα