Episcopia Italiei a cumpărat două imobile în care va amenaja un lăcaș de cult și săli de activități pentru copii și tineri. Licitația pentru imobilele din localitatea Chiesanuova nr. 117, comuna San Donà di Piave, a avut loc la finele lunii aprilie, iar contractul de cumpărare a fost semnat joi, 23 iulie. În clădirea…
Românii au reciclat peste 60.000 kg de electronice vechi și baterii uzate în prima lună a campaniei naționale ,,România Reciclează” organizată de Asociația Environ și Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB), în parteneriat cu autoritățile publice locale. În perioada 15 iunie – 15 iulie au avut loc 26 acțiuni de colectare în…
Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) și-a exprimat regretul profund cu privire la încălcarea fără precedent de către Turcia a regulilor UNESCO prin schimbarea statutului de monument al patrimoniului cultural mondial pentru Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul) și transformarea ei în moschee. Membrii CROCEU au afirmat că acțiunea atentează la…
La Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a fost publicat albumul „Biserica Albă din București. Dorul după Sfânta Liturghie. Viața parohiei în timpul stării de urgență și alertă la nivel național – COVID-19 (15 martie – 15 iunie 2020)”. Albumul, structurat în texte și imagini inedite, se dorește o mărturie în timp…
Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, județul Caraş-Severin, a împlinit de curând 4 ani de existență. Momentul a fost marcat prin săvârșirea unei slujbe de Te Deum la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Moniom, locul unde organizația de tineret s-a înfiinţat. La finalul momentului de rugăciune, câțiva membri ai asociației au…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în ajunul sărbătoririi Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, un sobor de preoți din Protopopiatul Onești împreună cu părintele protoiereu Ioan Bârgăoanu au sfințit o troiță în Parohia „Buna Vestire” din comuna Mănăstirea Cașin. După slujba de sfințire, părintele protopop Ioan Bârgăoanu le-a vorbit celor prezenți despre…
Luni, 20 iulie 2020, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a Parohiei Rățeni, judeţul Bacău, după Sfânta Liturghie au fost premiaţi elevii de clasa a VIII-a și clasa a XII-a din localitate care au obţinut rezultate deosebite la Evaluarea Naţională și Bacalaureat. Au fost premiați elevii: Ioana Alexandra Bucătaru, Constantin Sebastian Chiper, Andrei Găbureanu,…
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a vizitat, în Duminica a 6-a după Rusalii, 19 iulie, comunitatea credincioșilor din Suplacu de Barcău, Protopopiatul Marghita. Ierarhul a sfințit pictura noii clopotnițe ridicate în vecinătatea bisericii parohiale, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, și a săvârșit Sfânta Liturghie în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale….
La 20 iulie, când Biserica noastră l-a cinstit pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, mai multe vetre monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei au îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-și, prin rugăciuni, ocrotitorul spiritual. Mănăstirea Românești din țara Făgetului, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, a primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a săvârşit Sfânta Liturghie. De…