Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamț a fost cinstită joi de monahi şi pelerini. Slujba Sfintei Liturghii din ziua de hram a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Calinic, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În timpul slujbei, ierarhul a hirotonit în diacon pe tânărul teolog Constantin-Alexandru Hurdubai. Predica a fost…
Patru orfani din Holod vor avea în curând casă nouă, care a prins contur urmare a eforturilor depuse de parohiile din Protopopiatul Tinca. Casa în care locuiau a fost cuprinsă în decembrie 2019 de un incendiu puternic, în timpul căruia străbunicul lor a murit. Urmare a acestei situaţii tragice, Protopopiatul Tinca şi-a propus prin proiectul…
În Arhiepiscopia Sibiului au fost inaugurate joi un serviciu de ambulanţă şi un cabinet stomatologic situat în apropierea Catedralei Mitropolitane din Sibiu. Cabinetul stomatologic şi ambulanţa au fost binecuvântate de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului. Cabinetul stomatologic şi-a început activitatea încă din luna ianuarie a acestui an. Prin personalul medical, persoanele cu venituri reduse, familiile şi…
n curtea bisericii Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Moniom, județul Caraș-Severin, a avut loc săptămâna trecută festivitatea de încheiere a campaniei umanitare „Mâinile bucuriei”, desfășurată în perioada 16 martie – 1 iulie 2020, în contextul pandemiei de COVID-19. Momentul festiv și de bilanț a debutat cu săvârșirea slujbei de mulțumire, de către părintele…
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, părintele arhimandrit Rafail Mîț, vicar eparhial, împreună cu alți preoți, a oficiat o slujbă de binecuvântare la Batalionul 113 Artilerie „Bărăganul” din Slobozia, județul Ialomița. Slujba a fost săvârșită cu ocazia depunerii jurământului noilor militari. După momentul festiv, militarii au rostit și rugăciunea „Tatăl nostru”, cerând…
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat, joi, 2 iulie, o serie de vizite pastorale în Protopopiatul Aiud, însoțit de părintele protopop Ioan Bogdan. Prima oprire a avut loc în Parohia Băgău, unde slujește pr. Sabin Dreghiciu, localitate în care se află două biserici ortodoxe: cea veche, cu hramul „Sfântul Mucenic Teodor Tiron”,…
Reprezentanții Tineretului creștin din întreaga lume îi cer președintelui Turciei să mențină Catedrala „Sfânta Sofia” muzeu și să nu o transforme în moschee, întrucât face parte din patrimoniul cultural universal UNESCO, potrivit ANA-MPA. Solicitări asemănătoare au fost adresate liderului turc și de către oficiali occidentali care afirmă că „Sfânta Sofia” este un simbol al păcii,…
Câteva parohii din județul Bacău s-au solidarizat pentru a ajuta Așezământul pentru vârstnici „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din localitatea Hârja, aflat în carantină. La apelul Protopopiatului Sascut, parohiile Pâncești, Sascut-Sat și Dieneț au realizat o colectă de alimente (legume, fructe, brânzeturi, paste făinoase, ulei). Acestea au fost predate Cantinei de la Protoieria Onești, care…
În urma evaluării, juriul a ales trei câștigători din cei peste 400 de participanți la Concursul de fotografie „Viața Bisericii în timp de pandemie”. Transmitem mulțumiri tuturor participanților și calde felicitări câștigătorilor: Mihai Alexe, Andrei Candrea și Georgiana-Mădălina Cimpoeru! Fotografiile câștigătoare Premiul al III-lea a fost câștigat de Georgiana-Mădălina Cimpoeru cu o fotografie surprinsă la…