Joi 30 aprilie 2020, o comisie specializată a Departamentului de Evidență Patrimoniu, Achiziții și Monitorizare Investiții a Universităţii de Vest Timişoara a recepţionat din partea constructorului, clădirea aflată în campusul universitar din strada Oituz şi destinată facultăţii de Teologie Ortodoxă. Clădirea de patrimoniu a fost atent restaurată şi minuţios amenajată de specialişti în domeniu, astfel…
Rugăciune către Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul, ajutătorii celor nedreptățiți, pentru izbăvirea din primejdii, lipsuri și nedreptăți pierzătoare de suflet și trup (a Episcopului Macarie Drăgoi) Sfinților Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul, deși ați trăit și l-ați mărturisit pe Hristos în neamuri diferite, în veacuri și locuri depărtate, însă, ca niște casnici…
Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj de binecuvântare și prețuire pentru personalul sanitar cu prilejul Zilei Internaționale a Asistentului Medical. În cuvântul său, el prezintă personalul din instituțiile de sănătate drept „Mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu” și își afirmă prețuirea pentru „curajul și dăruirea asistentelor și asistenților medicali, din țară și din diaspora,…
Vineri, 8 mai 2020, PS Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de PC părinte Valeriu Cernei, vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi şi PC părinte Dorian Revenco, a făcut o vizită la Centrul de Sănătate Publică din Bălţi (medic şef – Veaceslav Chişlari). PS Antonie, împreună cu clericii însoţitori, a adus pentru medicii din Laboratorul…
Astăzi, 8 mai, Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, a oferit 1.500 de măşti de protecţie, 150 de viziere şi 600 de perechi de mănuşi chirurgicale Arhiepiscopiei Chişinăului, Episcopiei de Bălţi şi Episcopiei Basarabiei de Sud. După ce produsele în valoare de 14.300 lei au fost pregătite şi ambalate corespunzător la Centrul…
Începând de duminică, două bulevarde din Iași poartă numele regilor Ferdinand I și Mihai I, iar un parc a fost numit Regina Maria. Primarul Mihai Chirica a dezvelit plăcile cu noile nume de Ziua Regalității. Începând de duminică, 10 mai, Splai Bahlui mal stâng din Iași, pe tronsonul cuprins între Podu Roș și Podul…
Studia Theologica et Historica Aradensia este denumirea noii reviste ştiinţifice editate de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad începând cu anul universitar 2019-2020. Colegiul de redacție cuprinde nume sonore din mediul universitar românesc, teologic și laic, dintre care se remarcă Preşedintele Academiei Române, Prof. Univ. Ioan-Aurel Pop. Revista este editată sub coordonarea…
Cătălin Raiu, expert în libertate religioasă al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), atrage atenţia că „orice agresiune la adresa libertății religioase poate avea efecte foarte nocive pe termen lung” şi afirmă că suntem cu toţii responsabili de reconstrucţia socială post-pandemie. Într-un articol publicat pe HotNews, Cătălin Raiu subliniază că „politicile statului în…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj în care a subliniat că „starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni”. „Mai ales acum, când lumea trece printr-o perioadă tristă și dificilă din cauza pandemiei coronavirusului, avem nevoie de o credință mai…