Mihai Eminescu a fost pomenit marți de un sobor de preoți la biserica familiei de la casa din Ipotești. La finalul slujbei de Parastas au fost evocați monahii pe care familia poetului i-a dăruit Ortodoxiei. Preotul paroh Valentin Tincu și Arhimandritul Siluan Antoci, starețul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” din comuna nemțeană Brusturi, au săvârșit slujba…
Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei, vor fi sărbătoriți sâmbătă la Biserica Bucur Ciobanul, care îi are ocrotitori. Programul slujbelor va debuta vineri seară, la ora 17:00, cu Vecernia și Litia. A doua zi, de la ora 08:00, va fi oficiat acatistul sfinților ocrotitori, Utrenia și Sfânta Liturghie. Credincioşii care vor participa la sărbătoarea…
Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită miercuri la Academia Română, în cadrul unei sesiuni organizate împreună cu Academia de Științe a Moldovei. Cu această ocazie, acad. Ioan Aurel Pop a explicat, în debutul întâlnirii, motivele pentru care data de celebrare a acesteia coincide cu ziua în care s-a născut Mihai Eminescu. „Eminescu a cunoscut direct…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat miercuri o slujbă de pomenire pentru Mihai Eminescu la Catedrala Patriarhală și a elogiat dragostea poetului față de Biserică. „Ne aflăm acum într-un an special pentru Biserica Ortodoxă Română, Centenarul Patriarhiei Române. În acest an, așa cum a fost anunțat încă din prima zi…
În contextul Zilei Naționale a Culturii, sărbătorită anual în data de 15 ianuarie, Basilica.ro propune o selecție de 15 citate reprezentative ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, menite să evidențieze importanța culturii românești și moștenirea literară a lui Mihai Eminescu. Numărul citatelor a fost ales simbolic, marcând ziua de naștere a poetului național și ca un…
Ziua Culturi Naționale este serbată în data de 15 ianuarie, zi care coincide cu aniversarea nașterii lui Mihai Eminescu. Anul acesta se împlinesc 175 de ani de la nașterea poetului național. Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale a fost semnat în data de 6 decembrie 2010, conform…
Episcopul Siluan al Ungariei a binecuvântat cu Agheasmă Mare sediile instituțiilor românești din Giula. Preasfinția Sa a mers luni la Grădinița Românească din Giula, unde i-a binecuvântat pe cei peste 100 de copii și pe cadrele didactice. Școala Generală și Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” au fost următoarele două instituții vizitate, în cadrul cărora învață 480…
Poetul Național Mihai Eminescu va fi comemorat marți și miercuri în mai multe comunități parohiale din județul Botoșani, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Manifestările vor debuta marți în Parohia Ipotești cu evenimentul comemorativ „Zilele Eminescu: 14-15 ianuarie 2025”, organizat în colaborare cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu și Primăria Ipotești. În…
Episcopul Ignatie al Hușilor le-a explicat duminică credincioșilor români din Galway, Irlanda, faptul că pocăința adevărată înseamnă schimbarea mentalității răutăcioase, păcătoase. Preasfințitul Părinte Ignatie s-a aflat duminică alături de românii din Galway, întrucât în ziua precedentă a participat la întronizarea Preasfințitului Părinte Nectarie în demnitatea de Episcop al Irlandei și Islandei. Vorbind despre îndemnul Sfântului…