Pentru a veni în sprijinul celor afectați de epidemia actuală, respectând cerințele igienice speciale, în cadrul Cantinei sociale a Arhiepiscopiei Târgoviștei, se oferă mâncare gătită pentru 100 de persoane în fiecare zi. De asemenea, parohiile Răzvadul de Jos, Răzvadul de Sus, „Sfânta Vineri” și „Sfântul Nicolae” – Andronești, din cadrul Protoieriei Târgoviște Nord, au donat…
Sistematic, Ziarul Lumina, prin ediția tipărită și prin ediția online, informează cititorii despre activitățile liturgice și pastorale ale Bisericii Ortodoxe Române din această perioadă, dar și despre faptele concrete de ajutorare a celor aflați în suferință la noi în țară, sub amenințarea noului coronavirus (COVID-19). Rugăciunea din biserici este împletită cu evlavia trăită în…
Restricțiile impuse au adus probleme persoanelor izolate, singure și înaintate în vârstă, astfel că în această perioadă necesită mai multă atenţie din partea semenilor. În acest sens, parohia botoşăneană Suharău a venit în sprijinul a 30 de persoane cărora le-a oferit alimente de primă necesitate. „Din fondurile parohiale am cumpărat o cantitate de alimente…
Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a primit o donație de 20.000 de lei din partea Protopopiatului Pașcani și a Catedralei „Pogorârea Duhului Sfânt”- Pașcani. Mai multe detalii ne-a oferit părintele Ioan Gigi Daniel, misionar de caritate la Spitalul Municipal din Paşcani şi secretar al Protopopiatului Paşcani: „În aceste timpuri de reală încercare, o inițiativă a…
Le-am spus mitropoliților când m-au sunat și i-am sunat și eu să facă tot posibilul să mențină distanța între credincioși, să dezinfecteze icoanele și locul unde se întâlnesc,” a transmis săptămâna trecută premierul Bulgariei în timpul unui briefing de presă pe tema coronavirusului. „Oricare ar fi măsurile pe care le luăm, Dumnezeu să ne ajute”….
În această perioadă grija Părintelui Mitropolit Ioan se îndreaptă spre secțiile de terapie intensivă din spitalele din Timișoara, respectiv Spitalul de boli infecțioase „Victor Babeș” și Spitalul Județean din Timișoara. În acest sens Înaltpreasfinția Sa a achiziționat 2 km de material textil de unică folosință din care s-au confecționat peste 1000 cearșafuri și aproximativ 5000…
Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei a anunțat miercuri seară că slujbele din Săptămâna Pătimirilor și perioada pascală vor avea loc „cu ușile încuiate”, fără participarea credincioșilor. Sinodul le-a reamintit credincioșilor îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur că omul care nu merge la biserică dintr-o anumită nevoie se poate face pe sine…
Persoane din toată țara aflate într-o situație dificilă din cauza pandemiei de coronavirus apelează la sprijinul Patriarhiei Române care gestionează o platformă dedicată acestei cauze prin Federația Filantropia. „Ajută cu bucurie” este mai mult decât o platformă. Este motorul care face ca strigătele de ajutor din toate eparhiile să ajungă exact la cei care sunt…
Întâi de toate trebuie să înțelegem faptul că idea de sfinți protectori sau patroni nu reprezintă ceva fix sau prestabilit. În decursul timpului oamenii au văzut că anumiți sfinți au ajutat fie în timpul vieții lor fie după moarte într-un anumit domeniu și, deci, pe baza acestei experiențe oamenii cer din nou ajutorul sfântului…