Cu ocazia comemorării lui Emanoil Gojdu, Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a semnalat cât de dificilă este misiunea de a duce la îndeplinire testamentul marelui filantrop. Luni, 03 februarie 2020, s-au împlinit 150 de ani de la moartea lui Emanoil Gojdu. Mitropolitul Laurențiu a oficiat o slujbă de pomenire în Catedrala din Sibiu și, în contextul…
La Sediul Centrului eparhial din Timişoara s-au desfăşurat sâmbătă, 1 febuarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei. Evenimentul a debutat în biserica cu hramul „Învierea Domnului“ și „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din incinta Reşedinţei mitropolitane, cu oficierea slujbei Te Deum-ului, în cadrul căreia s-au adus rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru binefacerile…
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (AFO – ABV) a organizat duminică, 2 februarie 2020, o Șezătoare culturală despre ia vrâncenească. Evenimentul a avut loc în Parohia „Înălțarea Domnului” din cartierul Sud al municipiului Focșani și a numărat aproape 100 de participante. Manifestarea a fost realizată în parteneriat cu Șezătoarea București și cu…
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, l-a hirotonit duminică în diacon pe tânărul teolog Alexandru Bordea pe seama Parohiei „Sfântul Gheorghe” – Griviţa din Capitală. Noul diacon ocupă funcţia de Consilier Patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod şi a fost hirotonit în timpul Sfintei Liturghii oficiate la biserica Parohiei „Sfânta Vineri” – Drumul Taberei din…
Simțeam o anumită dificultate în a mă ruga lui Hristos. Pe de altă parte, Maica Domnului era la fel ca propria mea mamă pentru mine. La fel era și cu Sf. Eufimia: „Sfânta mea Eufimia”, mă adresam ei… Însă cu Hristos… Era greu să mă rog lui Hristos. Mă închinam la icoanele Lui cu frică….
La Parlamentul European a avut loc săptămâna trecută un seminar despre Acordul Verde European cu participarea mai multor reprezentanți cultelor religioase. Aceștia au fost invitați să împărtășească măsurile avute în vedere și să ofere sugestii cu privire la modul în care religia ar putea contribui la diminuarea presiunii exercitate în prezent de activitățile umane asupra…
Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, a participat sâmbătă la hirotonia Episcopului Andrei Hoarște din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din America. Episcopia mai sus menţionată este o structură eclesială care cuprinde mai multe parohii româneşti din SUA. Eparhia face parte din Biserica Ortodoxă din America condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Tihon….
Cu ajutorul Domnului, ziua de sâmbătă, 1 februarie 2020, a reprezentat, pentru credincioșii comunității ortodoxe românești din Rieti, aflată sub ocrotirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, un Praznic de mare bucurie, o pecetluire a lucrării pe care Dumnezeu a îngăduit-o în această comunitate. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a…
Mănăstirea Moisei, cel mai vechi aşezământ monahal din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, şi-a serbat duminică hramul de iarnă. Slujba prilejuită de Întâmpinarea Domnului a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Grupul Bizantin „Theologos”, dirijat de Arhid. Prof. Adrian…