ORTHODOXIA REAL TIME NEWS FEED:
Select Language
MENU
PERSONAL NEWS ALARM ΕΓΓΡΑΦΗ
10.03.2020 | 14:41
Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a împlinit 82 de ani

Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, a împlinit marți, 10 martie 2020, vârsta de 82 de ani. Ierarhul a obținut în anul 1967 licența în teologie la Facultatea de Teologie a Universității din Atena, în același an fiind hirotonit preot. Este absolvent şi al Facultăţii de Filosofie, secţia Arheologie. Între…

10.03.2020 | 14:37
Sfinții 40 de Mucenici, cinstiți la Mănăstirea Antim din Capitală

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia au fost cinstiți cu evlavie luni, 9 martie 2020, de credincioșii veniți în număr mare la Mănăstirea Antim din Capitală, unde se află racla ce adăpostește fragmente din cinstitele lor moaște. În mijlocul obștii monahale s-a aflat Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-­vicar patriarhal, care a săvârșit Liturghia Darurilor înainte…

10.03.2020 | 14:23
Turla Principală a Catedralei Naţionale a fost acoperită în proporţie de 98%

Lucrările de construcţie la Catedrala Naţională au continuat inclusiv în perioada anotimpului rece. Până în prezent, Turla Principală a fost acoperită în proporţie de 98%. Contactat de Basilica.ro, inginerul Vlad Florin Popescu a transmis stadiul actual al lucrărilor pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului. Interior Inginerul a explicat că pe parcursul perioadei reci s-a lucrat mai…

10.03.2020 | 14:17
Sf. Ioan de Sonkajanranta a fost sărbătorit pentru prima dată după canonizare: în imagini

Sf. Ioan de Sonkajanranta a fost sărbătorit duminică pentru prima dată după canonizare. Liturghia a fost oficiată de Mitropoliții Arsenie de Kupio şi Ilie de Oulu în localitatea natală a Sfântului Ioan. La slujbă au asistat peste 150 de credincioși. Sfântul Ioan a fost o persoană importantă pentru începuturile Ortodoxiei în Finlanda în perioada anilor…

10.03.2020 | 13:46
Patriarhia Ecumenică înscrie în calendar pe Sfinții Iosif Isihastul, Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul

Sinodul Patriarhiei Ecumenice a anunțat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe a trei monahi aghioriți: Sfinții Iosif Isihastul, Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă emis în urma ședinței de luni, 9 martie 2020. Sfântul Iosif Isihastul Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade)…

10.03.2020 | 11:24
Amfilohie de Muntenegru: L-am uitat pe Dumnezeul-Om

Ființa bisericii este sobornicitatea. Cea mai mare problemă a omenirii astăzi este că a uitat de Dumnezeul-Om, și, deci, de țelul nostru ceresc. Astfel suntem condamnați să fim închiși pe planul uman, material luptându-ne între noi pentru materie. Problemele societății și ale Bisericii se rezolvă prin smerenie și răbdare, iar nu prin forță. Să nu…

09.03.2020 | 19:22
Bătrânul Iosif Isihastul (Gheron Iosif), Bătrânii Daniil și Efrem Katunakiotul au intrat astăzi oficial în Calendarul Bisericii

Astăzi Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice au înscris oficial în calendarul Bisericii pe Sfinții Iosif Isihastul (Gheron Iosif), Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul. Prin acest act nu se recunoaște numai sfințenia unor oameni. Se recunoaște sfințenia unei școli duhovnicești. Școala smereniei, a trezviei și a rugăciunii lui Iisus împletite cu ascultarea față de stareț. În…

09.03.2020 | 13:14
Duminica ortodoxiei: scurt istoric

Duminica Ortodoxiei este prima duminică a Postului Mare. Tema dominantă din această duminică încă din anul 843 a fost cea a biruinței icoanelor. În acel an, controversa iconoclastă, care a ținut cu mici pauze din 726, a fost în sfârșit rezolvată, iar icoanele și venerarea lor au fost restaurate în prima duminică din Postul Mare….

09.03.2020 | 11:44
Ortodoxia croată, într-o expoziţie de icoane şi picturi la Timişoara

La Palatul episcopal ortodox sârb din Timișoara a fost vernisată duminică o expoziţie de icoane vechi și lucrări grafice care prezintă spiritualitatea ortodoxă din Croaţia, informează Mitropolia Banatului. Evenimentul a avut loc la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Lucian Pantelić, Episcopul ortodox sârb al Ungariei şi administrator al Vicariatului ortodox sârb din Timişoara. Din partea Mitropoliei Banatului…

Τα σημαντικότερα νέα