Starețul Efrem (Moraitis) (născut Ioannis Moraitis) (24 iunie 1927 – 8 decembrie 2019) a fost un arhimandrit și fost stareț al Mănăstirii Philotheou din Muntele Athos, îndrumător duhovnicesc a patru mănăstiri de pe Muntele Athos și a opt mănăstiri de maici din Grecia. A ctitorit 19 mănăstiri în Statele Unite și Canada. A locuit…
Arhiepiscopul Ciprian a prezidat vineri Sfânta Liturghie la hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Buzău. Cu ocazia acestui eveniment, Părintele Arhiepiscop l-a prezentat membrilor comunităţii parohiale pe părintele Vasile-Gabriel Gherghe, noul preot coslujitor la această parohie, care a îndeplinit până în prezent responsabilitatea de eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale „Înălțarea Domnului” din Buzău. Arhiepiscopul Buzăului…
Seminarul Teologic Ortodox Liceal de la Mănăstirea Pasărea şi-a serbat sâmbătă ocrotitoarea, pe Sfânta Muceniţă Filofteia (7 decembrie). Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată, în prezenţa elevelor şi a cadrelor didactice, de un sobor de preoţi condus de Arhim. Nectarie Șofelea, Exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în calitate de delegat al Patriarhului României. „Le-am…
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic i-a îndemnat sâmbătă pe cei prezenți la hramul noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeș să fie buni și milostivi ca Sfânta Muceniță Filofteia, cunoscută și sub numele de „Sfântulița” de la Argeș. Credincioşii au venit în număr mare pentru a-i aduce cinstire sfintei şi pentru a-i mulţumi pentru ajutorul oferit de-a…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a resfinţit duminică, împreună cu Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, Biserica „Sfântul Dumitru” – Poştă din București. Lăcaşul de cult este situat în Centrul Vechi pe Strada Poştei nr. 2. Slujba de resfințire, la 200 de ani distanţă de la ultima rezidire, a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată de PS…
Schitul Kafsokalivia aparține Sfintei Mănăstiri Marea Lavră și și-a luat numele de la Sfântul Maxim Kafsokalivitul, care s-a nevoit acolo în secolul al XIV-lea și obișnuia să construiască colibe improvizate. Când și-a dat seama că există frica de a iubi colibele, a început imediat să le ardă. El a vrut să dea toată dragostea numai…
La cel de-al doilea hram al Bisericii „Sf. Gheorghe” – Nou din centrul Capitalei, PS Timotei Prahoveanul a menţionat virtuţile Sfântului Ierarh Nicolae pomenit în 6 decembrie. În timpul Sfintei Liturghii, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor l-a prezentat pe cel mai popular sfânt în Capitală ca un model pentru lumea de astăzi. „Oamenii fac daruri…
Episcopul Visarion al Tulcii a liturghisit vineri, de Sfântul Nicolae, la hramul Catedralei din Tulcea. În ziua sărbătorii patronului spiritual s-a împlinit un deceniu de la resfinţirea lăcaşului de cult. Slujba de resfinţire era oficiată, în urmă cu 10 ani, de Episcopul Visarion al Tulcii. Catedrala este considerată unul dintre cele mai reprezentative lăcaşuri de…
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a explicat vineri, în cadrul slujbei de la Patriarhie, de ce sărbătoarea Sfântului Nicolae este o chemare, dar, în acelaşi timp, şi o provocare pentru noi oamenii. Chemare pentru că trebuie să-i urmăm exemplul milostivirii sale şi provocare pentru că trebuie să înfrângem propria lăcomie şi tendinţa societăţii de a ne…