Ziua Națională a României, sărbătorită la Caransebeș în anul Centenarului Bănățean Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României au fost dublate de sărbătorirea Centenarului Bănățean care marchează instaurarea Administrației românești în localitățile din această regiune. Fiind un moment special, la manifestările organizate în Piața „Elie Miron Cristea” a fost prezent și un pluton din cadrul…
Cuvântul anului 2018 în România a fost Catedrala. El s-a regăsit în căutările din Google, pe buzele contestatarilor şi în sufletele celor care au depus eforturi pentru realizarea Catedralei Naţionale. Şi nu a rămas doar la stadiul de cuvânt, ci s-a materializat în evenimentul principal al centenarului Marii Uniri, sfinţirea lăcaşului de cult din…
Ultimul dintre marile pelerinaje anuale din România a adunat peste 15.000 de persoane în Constanța, la Mănăstirea „Peștera Sfântului Andrei” din comuna Ion Corvin. Credincioși din toate zonele țării au mers sâmbătă, 30 noiembrie 2019, să se închine în locul unde părintele spiritual al românilor s-a adăpostit pe când propovăduia creştinismul în Sciția Mică. Pelerinii…
În data de 2 decembrie 2019 s-au împlinit 21 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa – «Avvă» unic al spiritualităţii româneşti, cum l-a portretizat Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Părintele Cleopa a văzut lumina zilei în 10 aprilie 1912. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, i-au pus numele Constantin şi…
Arhiepiscopul Timotei a împlinit luni, 2 decembrie 2019, 35 de ani de când se află la conducerea Eparhiei Aradului. Cu acest prilej, Patriarhul României a adresat Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Ierarhul s-a născut în 4 iunie 1936 la Timișoara, primind la botez numele de Traian. A studiat la Liceul Diaconovici Loga din Timișoara,…
Bishop Antonie of Balti last Thursday officiated a memorial service for Archimandrite Anatolie Tihai at the Nativity of the Lord Church in the city of Balti, Republic of Moldova, marking the 126th anniversary of the repose of this important Romanian Orthodox missionary to Japan. Venerable Anatolie was born in 1838 in the village Tărăsăuţi in…
Iubirea dintre soț și soție este forța care sudează societatea împreună. Bărbații vor lua armele și chiar își vor sacrifica viața de dragul acestei iubiri. Sfântul Pavel nu ar vorbi atât de stăruitor despre acest subiect fără un motiv serios; De ce ar mai spune: „Neveste, fiți supuși soților voștri, ca Domnului?” Pentru că…
Vorbind despre Pilda Talanților, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat că „Stăpânul” din parabolă, adică Dumnezeu, oferă darurile sale și pleacă departe lăsându-i omului libertatea de a le administra liber. „Hristos Domnul S-a înălțat la ceruri, nu stă lângă noi prezent fizic, vizibil, ca să ne intimideze, să exercite vreo presiune asupra noastră. Respectă libertatea noastră,…
În contextul serbării Sfântului Apostol Andrei și a Zilei Naționale a României vă aducem în atenție un text al al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel intitulat „Sfântul Apostol Andrei, părintele spiritual al românilor şi Ocrotitorul României”. Cuvântul a fost publicat în volumul „Sfântul Apostol Andrei. Ocrotitorul României – Începătorul Botezului în poporul român”, apărut la Editura…