Teologi și oameni de cultură l-au evocat pe Sfântul Antim Ivireanul la Biblioteca Centrală Universitară din București
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Capitală a găzduit miercuri un eveniment dedicat Sfântului Antim Ivireanul. Teologi și oameni de cultură au evocat moștenirea marelui cărturar.
Printre invitații care au luat cuvântul s-a numărat Excelența Sa Tamar Beruchashvili, Ambasadoarea Georgiei în România, Laura Bădescu, director al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române; arhimandritul Policarp Chițulescu, consilier patriarhal și directorul Bibliotecii Sfântului Sinod și prof. univ. Ioan Cristescu, director al Muzeului Național al Literaturii Române.
Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Ambasada Georgiei la București și a adus în atenția publicului legătura spirituală și culturală dintre poporul român și cel georgian realizată de Sfântul Antim Ivireanul.
„Evenimentul organizat în această seară la Biblioteca Centrală Universitară, cu sprijinul părintelui arhimandrit Policarp Chițulescu, a oferit publicului o proiecție captivantă a unui film documentar dedicat vieții și activității Sfântului Antim Ivireanul”, a spus Ambasadoarea Georgiei în România.
Dezvoltarea culturii românești
Arhimandritul Policarp Chițulescu a evidențiat contribuția Sfântului Antim Ivireanul la cultura și spiritualitatea românească.
„Sfântul Antim Ivireanul rămâne una dintre cele mai importante personalități ale culturii și spiritualității românești, recunoscut pentru darurile sale excepționale. Ca tipograf, om de cultură și traducător, el a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea limbii liturgice românești și a literaturii române, lăsând o moștenire de neprețuit în patrimoniul spiritual și cultural al țării”.
„Ca ierarh, Sfântul Antim a fost întotdeauna aproape de oameni, un adevărat păstor de suflete. Predicile și scrierile sale au călătorit nu doar în Țările Române, ci și până în Basarabia și dincolo de granițe, aducând mângâiere și încurajare celor aflați în suferință, indiferent de neam sau limbă”, a subliniat Părintele Policarp Chițulescu.
Participanții au vizionat filmul documentar „Georgian Heritage. In the Bosom of Europe”, care prezintă moștenirea culturală și spirituală a poporului georgian.
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










