Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi purtate în procesiune în județul Suceava
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează pentru al șaselea an consecutiv o procesiune cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitorul eparhiei, în zilele de 21 și 22 octombrie.
Racla cu cinstitele moaște va fi purtată în pelerinaj prin mai multe localități și mănăstiri din județul Suceava, aducând binecuvântare și întărire credincioșilor.
Procesiunea va străbate municipiul reședință de județ, precum și orașele Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Fălticeni, oprindu-se și în mai multe sate de pe traseu. Racla va ajunge și în localitatea Broșteni, grav afectată vara aceasta de fenomenele meteo extreme, unde mai multe familii au rămas fără locuințe.
De asemenea, cinstitele moaște vor fi duse spre închinare în importante așezăminte monahale ale eparhiei: Mănăstirile Humor, Voroneț, Moldovița și Bogdana.
Traseul complet al procesiunii este disponibil aici. Evenimentul se va încheia marți seară, când racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, grabnic ajutător și făcător de minuni, va fi reașezată în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










