Sărbători pentru toți: Studenți pentru Viață București au adus bucuria Nașterii Domnului în spitale și în centre sociale
Voluntarii Asociației Studenți pentru Viață București au adus vestea Nașterii Domnului, în luna decembrie, în peste 15 instituții medicale, sociale și de protecție a copilului din Capitală.
Tinerii au vizitat mai multe persoane vulnerabile, printre care pacienți din spitale, vârstnici din centre sociale și copii din centre de plasament. Sub deviza solidarității, colindătorii au transformat instituțiile în spații ale bucuriei.
Impactul acțiunii a fost prezentat de Teodora Diana Paul, președintele Asociației Studenți pentru Viață București, care a subliniat importanța prezenței tinerilor în mijlocul celor vulnerabili.
„Dorim să le aducem vestea cea bună prin colinde, iar copiilor le aducem și un cadou pentru că ei, din lipsa unui părinte, a unui mediu cald pe care să îl numească acasă sau a resurselor materiale, nu se pot bucura de Crăciun ca alți copii”, a spus Teodora Diana Paul.
„Încercăm să le oferim și lor din puținul pe care îl avem. În primul rând, dorim să le aducem vestea cea bună, care este o mângâiere pentru ei, în particular, în special în această perioadă”.
Părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, a primit vizita colindătorilor, arătând susținere pentru inițiativa studenților de a fi prezenți alături de cei aflați în încercări.
Acțiunea a făcut parte din proiectul Asociației Studenți pentru Viață București „Sărbători pentru toți”, ajuns la cea de-a 11-a ediție.
Sursa foto: Pr. Alin Nica
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










