Fondatorul primului cor sătesc din România a fost omagiat în cadrul festivalului din Lugoj care-i poartă numele
Preotul și dirijorul Trifu Șepețian, fondatorul primului cor sătesc din România, a fost omagiat duminică în cadrul tradiționalului festival coral organizat de Parohia Chizătău din Protopopiatul Lugoj. La eveniment a fost prezent și Mitropolitul Ioan al Banatului.
Manifestarea artistică a fost organizată cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea celui care a întemeiat „Corul vocal al plugarilor din Chizătău”, informează Mitropolia Banatului.
Evenimentul a debutat cu evocarea personalității preotului, după care a urmat un recital oferit de șase formații corale:
Grupul coral al Operei Naționale Române Timișoara;
Corala „Giroceana” a Parohiei din Giroc;
Corul Parohiei Ortodoxe Șag;
Corul „Învierea” al Parohiei Foeni;
Corul Ligii Studenților din Lugoj;
Corul Parohiei Ortodoxe Chizătău.
La final a fost săvârșită slujba parastasului pentru preotul Trifu Șepeţian.
Primul cor sătesc din Banat şi din România, iar, după unii cercetători, din Europa Centrală și de Sud-Est aminteşte de începutul afirmării în cultura muzicală românească a formaţiilor corale.

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










