Sibienii se pot închina până duminică la Icoana oferită Domnitorului Mihai Viteazul de călugării athoniţi
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria” de la Biserica „Mihai Vodă” din Capitală, oferită Domnitorului Mihai Viteazul de călugării athoniţi, a fost dusă la Sibiu şi aşezată la biserica „Sfântul Ioan Iacob Românul” de pe strada Dealului.
Sibienii au posibilitatea de a se ruga Maicii Domnului prin intermediul acestei icoane până în ziua de duminică.
„La acest eveniment există obiceiul ca pelerinii să citească lângă icoană Paraclisul Maicii Domnului şi Acatistul Bunei Vestiri”, a declarat pentru Radio Trinitas Părintele paroh Cătălin Dumitrean.
Icoana a fost dăruită Domnitorului Mihai Viteazul de călugării athoniţi în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit.
Icoana a ajuns la Bucureşti în anul 1666 şi momentan nu se cunosc motivele pentru care nu a ajuns la voievod cât timp acesta era în viață și nici împrejurările prin care icoana a ajuns la ctitoria sa din București.
— basilica.ro / Foto Credit: Doxologia
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










