Sf. Serafim de Sarov a fost cinstit în singura biserică din Capitală unde se află moaştele sale
Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, pomenit în 2 ianuarie în Biserica Ortodoxă Română, a fost sărbătorit miercuri în Biserica „Sfântul Nicolae Tabacu”, singura din Bucureşti care păstrează un fragment din sfintele sale moaşte.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Părintele paroh Eugeniu Rogoti, în prezenţa a numeroşi credincioşi români, dar şi ruşi pentru că această parohie este frecventată de comunitatea ortodoxă rusă din Capitală.
Fragmentul din moaştele Sfântului Serafim aflat la Biserica Tabacu fost adus la București de Patriarhul Rusiei, prezent la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în toamna anului 2017.
Racla cu sfintele moaște a fost dăruită ulterior Bisericii „Sfântul Nicolae Tabacu” din Capitală, în cadrul unui moment solemn care a avut loc în Salonul Sfinților Români din Reședința Patriarhală în data de 2 noiembrie 2017.
Publicat de Iulian Dumitraşcu
Foto Credit: Arhivă Basilica.ro
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










