Directoarea Centrului Sf. Nectarie din București a moderat online Conferința Internațională de Îngrijiri Paliative
Adriana Căruntu, Directoarea Centrului de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a moderat Conferința Internațională de Îngrijiri Paliative organizată de Allied Academies din Londra, Marea Britanie, în data de 10 iulie 2020.
Reprezentanta Arhiepiscopiei Bucureștilor a moderat întregul eveniment și a prezentat lucrarea „Leadership in palliative care”.
„Este o onoare să pot face schimb de experiență cu specialiști la nivel internațional și să îmi reprezint instituția în care lucrez”, a declarat Adriana Căruntu. „Lucrarea mea a inclus o scurtă expunere a implicării internaționale a României în domeniul medical, oferind exemplul lui Ion Cantacuzino, fondatorul școlii românești de imunologie și patologie experimentală”.
Este a doua ediție consecutivă a acestei conferințe pe care Adriana Căruntu o moderează. La eveniment au participat specialiști din Arabia Saudită, Austria, Lituania, Marea Britanie, Spania, SUA și Ucraina.
Anul acesta, conferința a fost organizată exclusiv online, pentru a preveni riscurile epidemiologice. Una dintre temele dezbătute a fost îngrijirea pacienților în perioada pandemiei de COVID-19.

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










