Vacanţa în tinda Bisericii | Peste 120 de copii au mers în taberele organizate de Eparhia Alba Iuliei
Pe tot parcursul lunii iulie 2021, Arhiepiscopia Alba Iuliei a organizat tabere de vară. 125 de copii au beneficiat de activităţile desfăşurate.
Au fost organizate 6 serii de tabără în cele 3 centre de tineret din cuprinsul județului Alba: Cetea, Poșaga de Sus și în cel de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Rimetea.
Programul de jocuri și activități, coordonate de socio-animatorii voluntari ai Arhiepiscopiei, a avut ca scop dezvoltarea personală a tinerilor participanți și consolidarea relațiilor de prietenie dintre aceștia.
Componenta duhovnicească a constat într-un program zilnic de rugăciune și scurte cateheze interactive, specifice vârstei lor, încununat cu vizitarea Mănăstirilor de la Aiud, Măgina, Rimetea și Râmeț și a Catedralei Arhiepiscopale din Alba Iulia.
Tinerii au făcut drumeții în Rezervațiile Naturale Cheile Râmețului, Scărița-Belioara și Cheile Turzii, la Cascada Băile Romane din Cheile Cetii și pe Masivul Piatra Secuiului. Au avut ocazia să-și dezvolte abilitățile motrice în Parcul de aventură „Dynamis” din Alba Iulia.
Taberele au fost organizate în perioada 5-25 iulie 2021.
Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei va organiza noi tabere, începând cu data de 16 august 2021, în centrele de tineret de la Cetea și Lăpușna.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










