04/03/2019 04/03/2019 Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, l-a hirotonit duminică în diacon pe tânărul teolog George Alexandru Briciu, pe seama Bisericii „Sfinţii Împăraţi” – Vergului din Bucureşti. Evenimentul a avut loc în biserica unde a fost numit spre slujire noul diacon care este redactor la cotidianul Ziarul Lumina al Patriarhiei Române. La finalul Sfintei Liturghii,...
04 Μαρτίου, 2019 - 11:22
Τελευταία ενημέρωση: 04/03/2019 - 11:23

Episcopul vicar Varlaam Ploieşteanul a hirotonit un diacon pe seama Bisericii Sf. Împăraţi – Vergului din Bucureşti

Διαδώστε:
Episcopul vicar Varlaam Ploieşteanul a hirotonit un diacon pe seama Bisericii Sf. Împăraţi – Vergului din Bucureşti

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, l-a hirotonit duminică în diacon pe tânărul teolog George Alexandru Briciu, pe seama Bisericii „Sfinţii Împăraţi” – Vergului din Bucureşti.

Evenimentul a avut loc în biserica unde a fost numit spre slujire noul diacon care este redactor la cotidianul Ziarul Lumina al Patriarhiei Române.

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Varlaam Ploieşteanul i-a urat mult succes în noua misiune prin care va sluji lui Dumnezeu şi semenilor.

Ierarhul a rostit în timpul Sfintei Liturghii şi un cuvânt care a fost corelat cu textul evanghelic ce prezintă tabloul Judecăţii Universale: Matei 25:31-46.

În acest sens, Episcopul vicar patriarhal i-a îndemnat pe credincioși să înmulțească faptele bune.

„Evanghelia de astăzi ne îndeamnă ca în perioada postului pe care o aşteptăm să înmulţim faptele milei creştine. Cei care au posibilităţi materiale să-i ajute pe cei care au nevoie de bunuri materiale pentru viaţa, sănătatea şi educaţia lor”.

„Cei care nu aceste posibilităţi materiale pot face faptele milei sufleteşti sfătuind pe cineva care a rătăcit de la adevăr, vizitând un bolnav sau pe cineva care suferă de singurătate, cercetând la închisoare pe un om care trăieşte drama separării de familie şi de societate”, a spus Episcopul Varlaam Ploieşteanul.
Foto credit: Ziarul Lumina


Publicat de Iulian Dumitraşcu

https://basilica.ro/episcopul-vicar-varlaam-ploiesteanul-a-hirotonit-un-diacon-pe-seama-bisericii-sf-imparati-vergului-din-bucuresti/#&gid=1&pid=1

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων