12/07/2022 12/07/2022 Cea de-a 15-a ediție, aniversară, a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași a început duminică, 10 iulie. În debut, invitatul special a fost Ansamblul Vocal Instrumental de muzică răsăriteană cultă „Psaltira” din Tesalonic, îndrumat de conf. univ. dr. Maria Alexandru (Universitatea Aristotelis – Tesalonic). Cu o zi înainte de deschiderea oficială evenimentului, Ansamblul...
12 Ιουλίου, 2022 - 15:17

Ansamblul „Psaltira” din Tesalonic a deschis Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin de la Iași

Διαδώστε:
Ansamblul „Psaltira” din Tesalonic a deschis Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin de la Iași

Cea de-a 15-a ediție, aniversară, a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași a început duminică, 10 iulie.

În debut, invitatul special a fost Ansamblul Vocal Instrumental de muzică răsăriteană cultă „Psaltira” din Tesalonic, îndrumat de conf. univ. dr. Maria Alexandru (Universitatea Aristotelis – Tesalonic).

Cu o zi înainte de deschiderea oficială evenimentului, Ansamblul „Psaltira” a avut o serie de prezentări de muzică răsăriteană cultă. Au fost abordate lucrări ale marelui compozitor Dimitrie Cantemir (începutul sec. al XVIII-lea), care au servit ca material pentru studierea diferitelor scări, intervale, dar și ritmuri (ousuluri) interpretate la instrumente tradiționale răsăritene, precum psaltirion, lira pontică sau bedir.

Scopul acestor prezentări rămâne de-a lungul edițiilor sublinierea relației strânse dintre cele două surori ale muzicii bizantine: muzica psaltică și cea bizantină instrumentală, notează Doxologia.

Mari personalități ale Artei Psaltice, precum Petru Lampadarie sau Iacov Protopsaltul au fost totodată și foarte buni instrumentiști, arătând prin aceasta pregătirea pe care se cuvine să o aibă un adevărat interpret și compozitor de Artă Psaltică.

Foto credit: Irina Ursachi

basilica.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων