Paraclisul Sfântul Iov, construit pe locul gropii de gunoi a satului Corbeni, și-a serbat hramul
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a slujit luni la hramul Paraclisului „Sfântul și Dreptul Iov” al Mănăstirii Corbeni.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost oficiate două hirotonii, una în diacon și una în preot, informează Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
Paraclisul „Sfântul și Dreptul Iov” a fost amenajat la baza corpului de chilii al Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” – Antonești, pe locul unde în trecut a funcționat groapa de gunoi a satului argeșean Corbeni.
Lăcașul de cult găzduiește, în contextul Anului omagial 2019, o expoziție de costume populare din diferite zone ale Argeșului și Muscelului.
Așezământul din Corbeni a fost construit pe un teren donat în anul 1943 de Gheorghe Erbașu. Lucrările au rămas nefinalizate, iar biserica a fost folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor.
După 1989, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic au început lucrările de reconstruire care au durat până în 2004.

Mănăstirea reprezintă în prezent un important punct de pelerinaj în comuna Corbeni, frumoasa așezare monahală fiind situată foarte aproape de Barajul Vidraru și de Transfăgărășan.
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










