20/01/2023 20/01/2023 La Mănăstirile Hodoș-Bodrog şi Arad-Gai din Arhiepiscopia Aradului vor fi montate panouri solare fotovoltaice. În şedinţa de joi a sinaxei monahale a Eparhiei, Arhiepiscopul Timotei a acordat binecuvântarea pentru implementarea celor două sisteme fotovoltaice. În timpul întâlnirii, au fost evidenţiate dimensiunile misionare ale vieţii monahale prin prezentarea unei sinteze a activităților liturgice, gospodăreşti, sociale și...
20 Ιανουαρίου, 2023 - 17:12

Două mănăstiri din Arhiepiscopia Aradului vor avea panouri solare fotovoltaice

Διαδώστε:
Două mănăstiri din Arhiepiscopia Aradului vor avea panouri solare fotovoltaice

La Mănăstirile Hodoș-Bodrog şi Arad-Gai din Arhiepiscopia Aradului vor fi montate panouri solare fotovoltaice.

În şedinţa de joi a sinaxei monahale a Eparhiei, Arhiepiscopul Timotei a acordat binecuvântarea pentru implementarea celor două sisteme fotovoltaice.

În timpul întâlnirii, au fost evidenţiate dimensiunile misionare ale vieţii monahale prin prezentarea unei sinteze a activităților liturgice, gospodăreşti, sociale și culturale ale mănăstirilor și schiturilor.

Dimensiunea culturală a sinaxei monahale a fost reliefată prin dezbateri tematice referitoare la proclamarea Anului omagial şi comemorativ 2023 în Patriarhia Română, coordonate de Timotei al Aradului și Episcopul vicar Emilian Crişanul.

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului

basilica.ro 

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων