Mitropolitul Basarabiei a serbat Floriile la Mănăstirea Cornești
Mitropolitul Basarabiei a serbat Floriile la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Cornești, Republica Moldova, unde credincioșii l-au întâmpinat cu ramuri de salcie și flori.
Înaltpreasfințitul Părinte Petru a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu starețul sfântului așezământ, Arhimandritul Damaschin Cimbir, și cu alți clerici locali.
În cadrul slujbei, a fost hirotonit ieromonah pe Părintele Ierodiacon Nicodim, membru al obștii.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Petru le-a mulțumit părintelui stareț și credincioșilor, subliniind importanța unității și a iubirii creștine.
Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” va rămâne mereu un loc de rugăciune și sfințenie pentru credincioșii din Protopopiatul Ungheni, a subliniat părintele mitropolit.
Înaltpreasfinția Sa le-a mai vorbit credincioșilor despre importanța smereniei și datoria de a rămâne mereu alături de Mântuitorul Iisus Hristos.
Arhimandritul Damaschin le-a mulțumit pentru participare și rugăciune părintelui mitropolit, soborului slujitor și tuturor celor prezenți.
Este o tradiție ca Părintele Mitropolit Petru să viziteze în fiecare an Mănăstirea Cornești în Duminica Floriilor.
Foto credit: Mitropolia Basarabiei
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










