Peste 140 de persoane vârstnice fără venituri din Buzău au primit alimente din partea Arhiepiscopiei
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a desfășurat miercuri un program filantropic, pentru persoanele nevoiașe și în vârstă, în contextul Sfintelor Paști. Peste 145 de persoane au fost beneficiare.
Sectorul Social – filantropic și misionar al Arhiepiscopiei, cu ajutorul Cantinei sociale „Filantropia” a Centrului Eparhial, a pregătit pachete cu alimente tradiționale specifice perioadei pascale, precum și alte alimente de bază, necesare traiului zilnic.
Distribuirea pachetelor s-a făcut prin implicarea directă a consilierului de resort și cu ajutorul pr. Bogdan Olteanu, slujitor la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău.
„Acțiunea a fost realizată prin contribuția Centrului Eparhial și a celor 21 de parohii din municipiu, care asigură, prin intermediul Cantinei sociale «Filantropia», hrană caldă la domiciliu, pe tot parcursul anului, de luni până vineri, persoanelor care au nevoie de acest sprijin”, a menționat pr. cons. Ionuț Constantin, pe pagina oficială a Arhiepiscopiei Buzăului.
Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










