Arhiepiscopia Iașilor a oferit în 2025 sprijin social în valoare de 36 milioane lei și medical în valoare de 11 milioane lei
Spitalul și Clinica „Providența” ale Arhiepiscopiei Iașilor și Centrul Medico-Social „Veronica” al Asociației „Glasul Vieții” din Iași, fondată de Pr. Dan Damaschin, au asigurat anul trecut servicii medicale gratuite în valoare de aproape 11 milioane de lei, conform raportului-sinteză prezentat sâmbătă la Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor.
Serviciile au fost oferite atât prin unitățile medicale menționate, cât și prin alte trei unități medicale din teritoriu care funcționează pe lângă mănăstiri. Au beneficiat de sprijin peste 13.000 de pacienți.
Tot în anul 2025, Fundația Medicală „Providența” a Arhiepiscopiei Iașilor a achiziționat un cabinet medical mobil, autorizat pentru servicii medicale oferite în zonele cele mai izolate și defavorizate ale eparhiei.
Sprijin social
Pe lângă servicii medicale, a fost oferit sprijin social pentru peste 5.400 de beneficiari, în valoare totală de aproape 36 milioane lei.
Ajutoarele au ajuns la beneficiari prin cele 34 unități social-filantropice acreditate, în care activează 49 de servicii sociale licențiate sau în curs de licențiere, prin Birouri de asistență socială cu Centre comunitare de suport pentru situații de urgență și criză, cantine sociale, centre rezidențiale și de zi pentru copii, bătrâni și persoane defavorizate.
Acestea funcționează pe lângă Centrul Eparhial din Iași, pe lângă protopopiate, parohii sau mănăstiri și ONG-uri bisericești.
Sprijin pentru sinistrați
Tot anul trecut, prin protopopiate, parohii și preoții misionari din unitățile sociale și medicale bugetare, au fost donați peste 243 de litri de sânge, precum și fonduri de 357.450 lei care au ajuns la persoanele sinistrate în urma inundațiilor din iulie 2025 din zona Ceahlău, judeţul Neamț, și Broșteni, judeţul Suceava.
Între activitățile desfășurate se mai remarcă dinamismul celor dedicate tinerilor, bursele de sprijin pentru elevi și studenți, formarea preoților, formarea de consilieri în domeniul adicțiilor și activitatea Departamentului Minorități.
Raportul integral este disponibil aici.
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor s-a desfășurat la Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan Iași, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Alături de membrii Adunării Eparhiale, au mai participat reprezentanți ai mănăstirilor, ai protopopiatelor, ai școlilor teologice din eparhie și ai unor fundații sau asociații care își desfășoară activitatea, cu binecuvȃntarea Chiriarhului, pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Iașilor.
Foto credit: Doxologia.ro
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










