Arhiepiscopul Sucevei: Citiți rugăciuni către Maica Domnului. Prin acel „fie” al ei ne-a mijlocit șansa mântuirii
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor a slujit joi, la Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, în biserica nouă a Mănăstirii Cămârzani din județul Suceava, cu prilejul hramului.
În predică, Părintele Arhiepiscop a subliniat:
„Citiți rugăciuni la Maica Domnului, citiți-i Paraclisul, Acatistul și rugați-vă Maicii Domnului pentru că Maica Domnului, prin acel fie al ei, nu a făcut nimic altceva decât ne-a mijlocit șansa mântuirii noastre”.
„Dacă ar fi fost un nu din partea Maicii Domnului, vă asigur că ceea ce s-a întâmplat s-ar fi întâmplat probabil mai târziu sau poate Dumnezeu nu și-ar fi găsit o persoană care să Îl poată naște pe Fiul Său și în care să Îl întrupeze pe Dumnezeu Fiul”, a afirmat Înaltpreasfinţia Sa.
Arhiepiscopul Calinic i-a felicitat pe cei care şi-au serbat onomastica şi le-a urat ca Mântuitorul Iisus Hristos să le dăruiască ani binecuvântați cu „sporite realizări spirituale, profesionale și materiale”.
Primul locaș de cult ridicat la Mănăstirea Cămârzani a fost biserica aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, construită în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin grija boierul Morțun.
În anul 1992, după o perioadă în care locașul de cult a fost schit și mai apoi biserică parohială, la inițiativa și cu implicarea Preasfinţitului Părinte Gherasim Putneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la acea vreme, mănăstirea a fost redeschisă, formându-se aici o importantă obște de maici. Mai multe detalii, aici.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










