Centru de consiliere în adicții inaugurat la o parohie din Alba Iulia
Parohia Tolstoi din Alba Iulia a inaugurat joi, la subsolul lăcașului de cult, un centru educațional pentru dezvoltare personală și consiliere adicții. Acesta a fost pus sub ocrotirea Sf. Ioan Botezătorul.
Slujba de binecuvântare a fost oficiată de un sobor de preoți din care au făcut parte Părintele Eugen Moldovan, Consilier Administrativ-Bisericesc al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Părintele Conferențiar Oliviu Botoi, Consilier Cultural, și Părintele Teofil Grigore Slevaș, Protopop de Alba Iulia.
Rugăciunea a fost urmată de o conferință. Prof. univ. dr. Aurora Szentágotai-Tătar de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a susținut prelegerea intitulată „Consumul de droguri la tineri. Provocări și soluții”, iar Părintele Profesor Mihai Himcinschi, parohul comunității, a prezentat noul program social.
La final, prof. Simona Himcinschi a prezentat programul ediției din acest an a Școlii de Vară care se va desfășura la Centrul Cultural-Catehetic „Sfântul Ioan Botezătorul” al Parohiei Alba Iulia – Tolstoi.
Evenimentul, organizat de parohie împreună cu Asociația „Lumina Faptei”, a reunit clerici din protopopiatul Alba Iulia și numeroase oficialități, între care Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba, Gabriel Pleșa, Primarul Municipiului Alba Iulia, și Comisarul-Șef de Poliție Constantin Ilea, Împuternicit-Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.











