Eveniment despre Centenarul Patriarhiei Române în Peru: Ambasadoarea României a primit Crucea Mitropolitană Americană
Centenarul Patriarhiei Române este sărbătorit prin diferite evenimente de românii de pretutindeni. Un astfel de eveniment a avut loc la mijlocul lunii iunie în Lima, capitala Republicii Peru.
Evenimentul intitulat „Un Siglo de Patriarcado, un Legado de Fe. La Iglesia Ortodoxa Rumana a través de la Historia” (Un secol de patriarhat, o moștenire a credinței. Biserica Ortodoxă Română de-a lungul istoriei) a fost organizat de Mitropolia celor două Americi în colaborare cu Ambasada României în Republica Peru.
Întâlnirea a fost deschisă de Alexandru-Mihai Dumitru, Consulul României la Lima, care a evidențiat importanța istorică a aniversării Centenarului Patriarhiei și angajamentul statului român în susținerea valorilor spirituale românești în diaspora.
Părintele Daniel Ene, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Statelor Unite ale Americii, a oferit o perspectivă istorică profundă asupra proclamării Patriarhiei Române în anul 1925, subliniind că este singurul astfel de proces din lumea ortodoxă care a izvorât din dorința poporului, nu din inițiative administrative sau politice.
În cadrul evenimentului, părintele vicar i-a acordat Crucea Mitropolitană Americană Excelenței Sale Camelia Ion-Radu, Ambasadoarea României în Republica Peru.
„Această distincție – cea mai înaltă acordată de Mitropolia celor două Americi unui laic – vine ca o recunoaștere a unei munci diplomatice de excepție, dar și a unui rol definitoriu în consolidarea și unificarea comunităților românești din Peru și Bolivia, precum și în deschiderea drumurilor misionare în Ecuador”, precizează Mitropolia celor două Americi.
Expoziție despre Centenarul Patriarhiei Române
Evenimentul a continuat cu inaugurarea expoziției documentare de fotografie, alcătuită din imagini rare, multe dintre ele prezentate în premieră, care au redat un secol de viață bisericească în România.
Expoziția a fost realizată cu sprijinul Arhimandritului Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.
La eveniment au participat Monseniorul Giuseppe Quirighetti din partea Nunțiaturii Apostolice din Peru, Athanasios Kafkalidis, consulul Greciei, Marco Antonio Santivañez, ministru în cadrul Serviciului Diplomatic peruan, și Elard Alberto Escala Sánchez-Barreto, fost ambasador al Republicii Peru în România.
În cadrul întâlnirii desfășurate între 11 și 13 iunie, mai mulți oficiali și-au exprimat dorința ca Lima să devină gazda unei viitoare parohii ortodoxe românești, precizează Mitropolia.

Sursă foto: Mitropolia celor două Americi
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










