10/03/2020 10/03/2020 Foștii deținuți politici au fost comemorați luni la Galați. Slujba de pomenire a fost oficiată de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos. Pomenirea celor care au apărat credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român în timpul regimului comunist a avut loc după Sfânta Liturghie în biserica-memorial ocrotită de Sf. Arh. Mihail şi Gavriil, Sf. M....
10 Μαρτίου, 2020 - 14:44

Foștii deținuți politici au fost comemorați la Galați

Διαδώστε:
Foștii deținuți politici au fost comemorați la Galați

Foștii deținuți politici au fost comemorați luni la Galați. Slujba de pomenire a fost oficiată de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos.

Pomenirea celor care au apărat credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român în timpul regimului comunist a avut loc după Sfânta Liturghie în biserica-memorial ocrotită de Sf. Arh. Mihail şi Gavriil, Sf. M. Mc. Gheorghe şi Sf. 40 de Mucenici.

Evenimentul a avut loc în contextul celebrării „Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989” care coincide cu sărbătorirea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, al treilea hram al lăcaşului de cult.

Foştii deţinuţi politici au fost comemoraţi apoi la troiţa din curtea bisericii, ridicată în anul 2018 cu sprijinul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Galaţi, cu recitarea unor poezii şi ceremonialul militar al Gărzii de onoare a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” din Galaţi.

Biserica-memorial din Galaţi este ctitorie a membrilor Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Galaţi în memoria victimelor căzute sub jugul regimului comunist şi a fost construită în stil maramureşean între anii 2008-2011.

Lăcaşul de cult a fost sfinţit în anul 2017 de Arhiepiscopul Casian.

basilica.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων