Grupul Anastasios, condus de dr. Iustinian Simion, va oferi răspunsurile liturgice la Catedrala Patriarhală
Grupul de muzică bizantină „Anastasios”, condus de neurochirurgul Iustinian Simion, va oferi răspunsurile liturgice la Catedrala Patriarhală, la sfârșitul săptămânii.
Ansamblul coral va participa la slujba Vecerniei de sâmbătă seară și la Sfânta Liturghie din Duminica Sf. Sp. Toma, oficiată de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.
Vecernia va începe la ora 16:00 și va fi urmată de Acatistul Învierii. Sfânta Liturghie de duminică va fi oficiată de la ora 09:00. Slujbele sunt transmise live de Trinitas TV.
Grupul psaltic „Anastasios”
Grupul de muzică bizantină Anastasios a fost înființat de dr. Iustinian Simion, astăzi medic neurochirurg, și dr. Teodor Simion, astăzi medic stomatolog, pe vremea când erau studenți la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
O particularitate a ansamblului este aceea că numără printre membrii săi medici și studenți mediciniști.
Recent, Corul Anastasios din Cluj-Napoca a călătorit peste 9.600 de kilometri pentru oferi răspunsurile liturgice la hramul Parohiei românești „Sf. Ioan Casian și Sf. Andrei Șaguna” din San Antonio, Texas.
Într-un interviu pentru Basilica.ro, neurochirurgul Iustinian Simion a vorbit despre pasiune sa pentru muzica psaltică și despre înființarea Grupului „Anastasios”.
Foto credit: Grupul Psaltic Anastasios
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










