Marea Unire evocată la Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena prin rugăciune și activități cultural-educative
Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena a organizat, la finalul săptămânii trecute, o serie de activități cu educaționale, culturale și liturgice dedicate Zilei Naționale a României și sărbătorii Sfântului Apostol Andrei.
Sâmbătă, peste 60 de copii și tineri din comunitate au participat, în sala parohială, la un atelier de istorie și creativitate dedicat Zilei Naționale a României.
Prima parte i-a introdus pe cei mici în momentele esențiale ale Marii Uniri de la 1918, ajutându-i să înțeleagă importanța zilei de 1 Decembrie pentru poporul român. Participanților le-au fost prezentate drapelul, imnul și modul tradițional de celebrare a Zilei Naționale.
De asemenea, copiii au descoperit, prin povestiri și materiale video, mai multe aspecte legate de viața Sfântului Apostol Andrei, care i-a creștinat pe români.
În partea creativă a atelierului, cei mici au realizat stegulețe în formă de inimă, în culorile tricolorului, decorându-le cu mesaje adresate țării.
Întâlnire cu un român stabilit din copilărie la Viena
Un moment special a fost întâlnirea copiilor cu inspectorul Cristian Gruia-Dumbravă, care le-a vorbit despre perseverență, identitate și respectul față de rădăcini, pornind din propria sa experiență.
Stabilit la Viena la vârsta de 10 ani, acesta a păstrat limba română nealterată și, prin pregătirea profesională, a devenit un sprijin important în cadrul Poliției Vieneze, participând la programe dedicate comunității românești.
Copiii s-au bucurat să probeze echipamente de poliție, să facă fotografii și să exploreze interiorul unei mașini de poliție.
Moment artistic dedicat de copii Zilei Naționale
Duminică, în ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și în ajunul Zilei Naționale, Părintele Paroh Emanuel Nuțu, consilier la Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum.
Rugăciunea a fost urmată de un amplu moment artistic pregătit cu emoție și dăruire de copiii de la Școala Parohială.
Programul a inclus recitarea de poezii patriotice, selectate de prof. Carmen Șereș, precum și interpretarea unor cântece adecvate zilei de către Corul de copii „Heruvimii” și Corala Parohiei „Sfântul Ștefan cel Mare”, conduse de arhid. prof. dr. Teodor Coresi.
Momentul artistic festiv a emoționat profund numeroșii credincioși prezenți, între care și un grup de pelerini din Timișoara.
Au participat mai multe oficialități, între care comisarul-șef dr. Cristian Ionuș, atașatul de Afaceri Interne la Viena, și dna Janette-Constanța Carabașu, ministru consilier la Consulatul României la Viena.
Sursa foto: Mitropolia Germaniei
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.











