10/05/2021 10/05/2021 “Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.” Acest imn al învierii, care se cântă în mod repetat – de vreo șaizeci de ori – în noaptea Învierii, vestește credincioșilor că Dumnezeul-Om Domnul Iisus Hristos, prin slăvita Sa Înviere, a învins Moartea, cel mai mare dușman al...
10 Μαΐου, 2021 - 2:17

MESAJ PASCAL 2021 De Mitropolit Sotirios al Pisidiei

Διαδώστε:
MESAJ PASCAL 2021  De Mitropolit Sotirios al Pisidiei

“Hristos a înviat din morți,

cu moartea pe moarte călcând,

și celor din morminte viață dăruindu-le.”

Acest imn al învierii, care se cântă în mod repetat – de vreo șaizeci de ori – în noaptea Învierii, vestește credincioșilor că Dumnezeul-Om Domnul Iisus Hristos, prin slăvita Sa Înviere, a învins Moartea, cel mai mare dușman al omului.

 

Este cu adevărat izbitor faptul că, în timpul celei mai mari sărbători ale Bisericii noastre, o sărbătoare a bucuriei de nedescris, există unele cuvinte precum „morți”, „moarte”, „morminte” care sunt menționate în mod repetat, care îi fac pe unii oameni să se deprime, doar auzindu-le! Este adevărat că, înainte de Învierea Domnului nostru, aceste concepte erau înfricoșătoare! Au provocat teroare, depresie, melancolie și disperare! Cu toate acestea, Domnul, prin sfânta Sa Înviere, le-a schimbat complet sensul!

 

Odată cu moartea Sa, Domnul a „strivit” moartea, după cum este înfățișat pe icoana Învierii: sub porțile lui Hades <zeul infernului> pe care Hristos le-a rupt, un bătrân este înfățișat într-o peșteră întunecată, neîngrijit și dezbrăcat, legat în lanțuri și speriat! La asta s-a redus Moartea! Evenimentul central al Paștelui, Învierea lui Hristos, este victoria care desființează moartea. Acest fapt îl face pe Sfântul Ioan Gură de Aur, urmându-l pe Apostolul Pavel (1 Corinteni 15:55) să exclame triumfător: „Unde-ți este, moarte, boldul”? Adică unde este țepușa otrăvitoare prin care obișnuiai să omori oamenii? „Înviat-a Hristos si tu ai fost nimicit…, Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă … Hristos, sculându-Se din morți, începătură celor adormiți S-a făcut.” (Cuvânt al Sf. Ioan Gură de Aur la Învierea Domnului).

 

Moartea nu mai există; a fost cucerită și dezarmată. Hristos a spart pietrele grele de mormânt, care au acoperit morții; și, la fel cum Hristos a ieșit viu din mormânt, tot așa oamenii, care sunt uniți cu El prin credință, vor fi înviați. Precursorul acestui lucru este ceea ce raportează evanghelistul Matei: „Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.” (Mat. 27: 52-53).

 

Imaginați-vă aceasta! Dacă, odată cu Învierea lui Hristos, ar veni vestea neașteptată, că milioanele de semeni de-ai noștri care au murit recent din cauza lui COVID-19, au fost înviate! Cât s-ar bucura lumea întreagă și cu atât mai mult rudele lor îndurerate!

 

Frații mei, Învierea lui Hristos ne oferă știri și mai bucuroase: nu numai unul sau două milioane, ci și toți cei care au trăit și vor trăi pe acest pământ și au crezut în adevăratul Dumnezeu vor fi înviați!

 

Prin Învierea lui Hristos, locurile de îngropare s-au transformat în Cimitire (locuri de odihnă) și va veni vremea când trupurile celor care au murit se vor trezi, vor ieși din morminte și vor fi reunite cu sufletele lor nemuritoare, întru slavă veșnică! Într-una din rugăciunile Rusaliilor, se spune: „Căci nu este, Doamne, moarte, pentru robii Tăi, când ieșim din trup și venim la Tine, Dumnezeule, ci mutare de la cele mai pline de întristare la cele mai bune și mai vesele, și odihnă și bucurie”. (Rugăciunea plecării genunchilor de la Rusalii). Noi, credincioșii, experimentăm această bucurie a Învierii lui Hristos și astfel cântăm triumfător: „Prăznuim omorârea morții”. „Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,”(Canonul Învierii, cântarea 1).

 

Dragii mei frați și surori în Domnul, imnurile învierii ne vestesc că, Învierea lui Hristos nu este un eveniment plăcut pe care îl urmărim de la distanță. Întrucât L-am „îmbrăcat” pe Hristos prin Sfântul Botez, după cum scrie apostolul Pavel și, suntem uniți cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie, Învierea Domnului nostru este și învierea noastră. Suntem și noi participanți la Învierea Sa! De aceea, Biserica ne îndeamnă din nou: „Veniți să bem băutură nouă”; Vino și bea o apă nouă, care izvorăște din Sfântul Mormânt și ne oferă nestricăciune și siguranță. „Apa nemuriri”, căutată în folclor, este o realitate pentru noi. Bem apa nemuriri, despre care Domnul a vorbit femeii samaritene (Ioan 4:14) și dobândim nemurirea, nestricăciunea și viața veșnică!

 

Ne bucurăm pentru tot ceea ce Domnul ne-a oferit prin Învierea Sa. Ne bucurăm de o adevărată bucurie spirituală care ajunge în adâncul inimilor noastre. O bucurie pe care nimic nu ne-o poate lua: nici sărăcia, nici boala, nici pericolele, nici toate greutățile vieții, așa cum ne-a spus Domnul Însuși: „şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.” (Ioan 16:22).

 

Vă doresc, așadar, tuturor, ca această bucurie a Domnului nostru Înviat să domnească în inimile voastre în timpul Învierii și pe tot parcursul vieții voastre.

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu caldă dragoste părintească,

+ Mitropolit Sotirios de Pisidia

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων