01/10/2019 01/10/2019   Victor Opaschi a fost prezent luni la evenimentele aniversare prilejuite de împlinirea a 12 de ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel. Secretarul de stat pentru culte a participat la Sfânta Liturghie, la slujba de Te Deum şi a adresat un cuvânt în cadrul ceremoniei din sala Europa Christiana – Palatul...
01 Οκτωβρίου, 2019 - 14:43

Mesajul Secretarului de stat pentru culte adresat PF Daniel la 12 ani de patriarhat

Διαδώστε:
Mesajul Secretarului de stat pentru culte adresat PF Daniel la 12 ani de patriarhat

 

Victor Opaschi a fost prezent luni la evenimentele aniversare prilejuite de împlinirea a 12 de ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel.

Secretarul de stat pentru culte a participat la Sfânta Liturghie, la slujba de Te Deum şi a adresat un cuvânt în cadrul ceremoniei din sala Europa Christiana – Palatul Patriarhiei:

Preafericirea Voastră,

Cu mare bucurie Vă urez astăzi, cu ocazia împlinirii a doisprezece ani de la întronizarea în scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la mulți ani cu sănătate, multe bucurii și o păstorire cu roade la fel de bogate ca și până acum!

Țin să Vă felicit pentru modul în care, sub arhipăstorirea Preafericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română se implică nu doar în celebrarea istoriei și memoriei românești, ci și în edificarea viitorului nostru comun ca națiune europeană care știe să-și valorifice tradițiile și patrimoniul.

Aș dori să evidențiez energia și tenacitatea cu care lucrați permanent pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Națională, onorând cum se cuvine memoria eroilor români care au făcut posibilă împlinirea marilor idealuri naționale ale Independenței și Unirii, oferind românilor șansa de a se bucura de un monument-simbol al istoriei, identității, speranțelor și al valorilor care ne unesc.

În acest an V-ați implicat în susținerea președinției țării noastre la Consiliul Uniunii Europene. Secretariatul de Stat pentru Culte prețuiește în mod deosebit sprijinul pe care l-ați oferit în realizarea conferinței internaționale „Dimensiunea pozitivă a libertății religioase: cum pot guvernele să sprijine organizațiile religioase”.

Acesta a reprezentat unul dintre cele mai importante evenimente pe tema libertății religioase realizate în țările membre ale Uniunii Europene în ultimii ani și care a reunit nu doar reprezentanți ai statelor membre, ci și ai instituțiilor și organizațiilor internaționale.

În cadrul seriei de evenimente dedicate Președinției Consiliului Uniunii Europene, ați organizat o conferință internațională dedicată relației dintre cultele religioase și stat în Uniunea Europeană, eveniment care s-a bucurat de participarea unor importanți lideri religioși, profesori universitari și cercetători europeni cu preocupări în domeniu.

Dacă evenimentul organizat de Secretariatul de Stat pentru Culte a vizat în primul rând parteneriatul dintre stat și culte, evenimentul organizat de către Patriarhia Română s-a concentrat pe dimensiunea teologică a temei în discuție.

Cele două evenimente s-au completat reciproc, demonstrând încă o dată buna cooperare dintre statul român și Biserica Ortodoxă, capacitatea țării noastre de a susține și aprofunda parteneriatul dintre autoritățile publice și cultele religioase într-o cheie europeană și democratică. Prin această susținere și implicare ați evidențiat faptul că Biserica Ortodoxă Română este pe deplin ancorată în dezbaterea internațională privind libertatea religioasă.

În climatul internațional actual, marcat de ascendența extremismelor și a fundamentalismelor, mulți observatori internaționali apreciază faptul că, grație bunelor relații și cooperării dintre cultele religioase, ca și a politicilor echilibrate ale statului român în domeniul vieții religioase, România a devenit un adevărat model de pace și cooperare interconfesională și interreligioasă.

Trebuie să subliniez totodată și preocuparea Preafericirii Voastre pentru reformarea și revitalizarea satului românesc, loc al devenirii noastre ca națiune, în cadrul „Anului omagial al satului românesc”.

Deși aflat într-un context global defavorabil, renașterea satului românesc trebuie să înceapă, așa cum deseori menționați, cu revigorarea relațiilor interumane, viziune perfect compatibilă cu spiritul și drumul european la care România este parte. Europenitatea este o sinteză între libertate și responsabilitate, între modernitate și tradiție, între prezent și viitor.

În acest context, este apreciat aportul Bisericii Ortodoxe pentru construirea unei Europe mai stabile și mai solidare, prin reașezarea în centrul proiectului european a valorilor fundamentale ale libertății, unicității și demnității persoanei umane.

Preafericirea Voastră,

Sunt astăzi 12 ani de când V-ați asumat rolul de Întâistătător, iar dinamica pe care ați impregnat-o Bisericii Ortodoxe Române nu poate fi rezumată în puține cuvinte. Cred, însă, că la acest moment aniversar trebuie subliniat faptul că societatea românească are șansa de a avea în Preafericirea Voastră o voce publică puternică care militează pentru îmbinarea dintre tradiție și modernitate, dintre libertate și responsabilitate.

Vă mulțumesc pentru modul în care ați înțeles să ne fiți alături pentru continuarea și aprofundarea relațiilor de cooperare și parteneriat dintre stat și Biserica Ortodoxă Română și Vă urez încă o dată sănătate, putere de muncă, păstorire rodnică și mulți ani fericiți!
basilica.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων