Moaștele Sfântului Serafim cel Răbdător au fost aduse spre închinare la Catedrala Mitropolitană din Sibiu
Moaștele Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus au fost aduse luni la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde vor rămâne spre închinare pe tot parcursul săptămânii premergătoare sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Șaguna.
Racla cu sfintele moaște a fost întâmpinată printr-o slujbă de mulțumire oficiată de un sobor de preoți. La slujbă au participat slujitori ai Catedralei, protopopi, cadre ale Facultății de Teologie și reprezentanți ai Administrației eparhiale.
Părintele profesor Vasile Mihoc, vicar cultural onorific al Mitropoliei Ardealului, a rememorat întâlnirile sale din tinerețe cu Sfântul Serafim, pe atunci stareț al Mănăstirii „Brâncoveanu” din Sâmbăta de Sus, județul Brașov, evocând blândețea, curăția și puterea sa duhovnicească.
„Părintele Serafim este ca un serafim, adică își onorează numele”, a amintit părintele profesor, relatând cuvintele Mitropolitului Laurențiu din anii studenției.
Vicarul cultural onorific a subliniat și perioada dificilă prin care sfântul a trecut în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, în anii prigoanei împotriva mănăstirilor.
„Părintele Serafim, cu blândeţea lui, cu curăţia lui extraordinară, cu harul pe care îl purta, pentru că purta un mare har, a putut traversa această perioadă şi a ajutat pe foarte mulţi oameni, mărturisindu-L pe Hristos, dând oamenilor cuvânt, dând putere de mângâiere şi ajutor în necazuri”, a precizat părintele Vasile Mihoc.
Zilele Șaguniene se desfășoară în perioada 24 noiembrie-5 decembrie. Pentru programul complet al evenimentelor, vezi aici.
Foto credit: Mitropolia Ardealului
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










