22/09/2022 22/09/2022 Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu“ al Patriarhiei Române organizează o selecție sâmbătă, 24 septembrie. Copiii și adolescenții cu voce sunt invitați să cânte cel puțin două piese, iar toți cei buni vor fi selectați, fiindcă nu este limită la numărul de membri ai corului. Nu există taxă de participare. Selecția se...
22 Σεπτεμβρίου, 2022 - 17:01

Participă la selecția pentru Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu“ al Patriarhiei Române

Διαδώστε:
Participă la selecția pentru Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu“ al Patriarhiei Române

Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu“ al Patriarhiei Române organizează o selecție sâmbătă, 24 septembrie. Copiii și adolescenții cu voce sunt invitați să cânte cel puțin două piese, iar toți cei buni vor fi selectați, fiindcă nu este limită la numărul de membri ai corului. Nu există taxă de participare.

Selecția se desfășoară în intervalul 12:30-14:00, în Amfiteatrul „I. G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă de pe Str. Sfânta Ecaterina 2-4. Pot participa fete cu vârste între 10 și 18 ani și băieți cu vârste între 9 și 12 ani.

Fiecare candidat va cânta cel puțin două piese (religioase, laice, colinde, patriotice, muzică ușoară etc). Prezentarea la comisie se face în ordinea sosirii și înscrierii la secretara comisiei. Toți cei buni vor fi acceptați.

Corul de Copii şi Tineret Symbol al Patriarhiei Române a fost înfiinţat în data de 18 septembrie 1990 de profesorul Jean Lupu cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale româneşti.

Este primul cor de copii care a susţinut un concert de colinde la Ateneul Român (16 decembrie 1990) și primul și unicul cor de copii care a oferit integral răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.

Repertoriul Corului Symbol cuprinde lucrări de folclor, muzică bizantină, creaţii corale ale compozitorilor români şi străini, dar şi muzică clasică românească şi universală.

Arhidiaconul Jean Lupu, fondatorul corului, a primit în 2020 Crucea Patriarhală pentru clerici pentru activitatea desfășurată, iar corul și-a schimbat denumirea în Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române.

Foto credit: © Roza Zah via Facebook / Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu“

basilica.ro 

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων