04/06/2025 04/06/2025 Protos. Augustin Coman, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul relații externe al Administrației Patriarhale, a transmis marți mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru participanții la sesiunea anuală a Adunării Generale a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei. „Vă îndemnăm să continuați să lucrați împreună, în promovarea dreptății, a păcii și a demnității umane, astfel încât...
04 Ιουνίου, 2025 - 18:16

Patriarhul Daniel îndeamnă parlamentarii ortodocși reuniți la București să promoveze dreptatea, pacea și demnitatea umană

Διαδώστε:
Patriarhul Daniel îndeamnă parlamentarii ortodocși reuniți la București să promoveze dreptatea, pacea și demnitatea umană

Protos. Augustin Coman, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul relații externe al Administrației Patriarhale, a transmis marți mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru participanții la sesiunea anuală a Adunării Generale a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei.

„Vă îndemnăm să continuați să lucrați împreună, în promovarea dreptății, a păcii și a demnității umane, astfel încât să dați mărturie, prin cuvânt și faptă, despre dragostea milostivă a Părintelui Ceresc”, a transmis Patriarhul României.

Anul acesta, Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei s-a reunit în Adunare Generală la București. Lucrările se desfășoară la Palatul Parlamentului, în perioada 2-6 iunie 2025.

Text integral:

Bucureşti, 3 iunie 2025

Domnule Președinte Ioan Vulpescu,
Stimați membri ai Adunării Generale a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei,

Onorată audiență,

Am primit, cu multă bucurie, invitația de a participa la sesiunea anuală a Adunării Generale a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, care se desfășoară la București, în perioada 2-6 iunie 2025.

Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei este o platformă care reunește parlamentari din 25 de state, cu scopul promovării, la nivel mondial, a dialogului fratern, solidarității și cooperării între popoarele ortodoxe. În vremuri marcate de provocări multiple, de crize morale, sociale și economice, vocea noastră comună trebuie să fie una a înțelepciunii, a respectului reciproc și a apărării valorilor creștine care au înnobilat civilizația noastră.

În acest sens, vă îndemnăm să continuați să lucrați împreună, în promovarea dreptății, a păcii și a demnității umane, astfel încât să dați mărturie, prin cuvânt și faptă, despre dragostea milostivă a Părintelui Ceresc.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să reverse asupra Dumneavoastră darurile Sale cele bogate spre împlinirea a tot lucrul cel bun. De asemenea, binecuvântăm lucrările Adunării Generale a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei și vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea pe care o desfășurați.

Cu părintească binecuvântare în Hristos Domnul,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

basilica.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων