Patriarhul Daniel la moartea arhitectei Doina Petrescu: Dăruită de Dumnezeu cu harisme deosebite
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis marți un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a arhitectei Doina Petrescu:
„Dăruită de Dumnezeu cu harisme deosebite pentru Arhitectură, Doina Petrescu prin prezenţa ei jovială a fost o lumină pentru toţi cei care au cunoscut-o şi un exemplu strălucit de bunătate”.
Fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, Doina Petrescu a fost implicată în lucrări de restaurare și consolidare a unor edificii importante, printre care Palatul Patriarhiei, Centrul social-pastoral Zlătari, Mănăstirea Cheia, Curtea Domnească din Târgoviște, la care se mai adaugă numeroase biserici și așezăminte monahale din România.
În semn de prețuire pentru contribuțiile sale, Doina Petrescu a primit în anul 2016 Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu”.
Arhitecta Doina Petrescu (1958-2025) – o lumină şi un exemplu strălucit de bunătate
Hristos a înviat!
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a doamnei Doina Petrescu, marţi, 06 mai 2025.
Am aflat cu întristare vestea trecerii din această viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a doamnei Doina Petrescu, arhitect şi director în cadrul DOCT SRL Târgovişte.
Dăruită de Dumnezeu cu harisme deosebite pentru Arhitectură, Doina Petrescu prin prezenţa ei jovială a fost o lumină pentru toţi cei care au cunoscut-o şi un exemplu strălucit de bunătate. A trăit ca o adevărată creştină şi a dat dovadă de multă responsabilitate şi devotament atât în viaţa de familie, cât şi în cea profesională.
Doina (Sfarghie) Petrescu s-a născut în Câmpulung Moldovenesc, la 17 iulie 1958, fiind fiica lui Simeon şi Silvia Sfarghie, doi profesori erudiţi şi directori de licee. Exigenţa şi seriozitatea părinţilor, precum şi apartenenţa la o familie credincioasă ce a oferit Bisericii mai mulţi slujitori ai Sfântului Altar, au contribuit la formarea unei adolescente curajoasă, dedicată studiului, smerită şi credincioasă. A absolvit Liceul „Petru Rareş” din Suceava în anul 1978, apoi a plecat la Bucureşti pentru a studia arhitectura la Institutul de Arhitectură ,,Ion Mincu”.
În anii studenţiei l-a cunoscut pe târgovişteanul Octavian Petrescu, alături de care a întemeiat o familie creştină. Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi fii: Vlad şi Mitru. Timp de 47 de ani au fost împreună la bine şi la greu. În anul 1992, împreună cu soţul ei, Octavian (Tavi), au înfiinţat Atelierul de Arhitectura DOCT (DO-ina şi OCT-avian).
Distinsa arhitectă Doina Petrescu a fost o fiică devotată Bisericii Ortodoxe Române, a contribuit în mod direct la restaurarea şi consolidarea Palatului Patriarhiei din Bucureşti, la proiectarea Centrului social-pastoral „Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina” al Parohiei Zlătari din Bucureşti, la restaurarea unor corpuri chili din incinta Mănăstirii Cheia, jud. Prahova, la restaurarea Curţii Domneşti din Târgovişte, împreună cu centrul istoric al oraşului, precum şi la restaurarea şi consolidarea mai multor biserici şi aşezăminte monahale din România.
Luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „mărire, cinste şi pace oricui face binele” (Romani 2, 10), în anul 2016, i-am oferit doamnei Doina Petrescu, Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu”, în semn de preţuire.
În aceste momente de grea încercare pentru familia îndoliată, ne rugăm Domnului Iisus Hristos Cel înviat din morţi să odihnească sufletul roabei Sale Doina Petrescu, împreună cu drepţii, în pacea, lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veşnica ei pomenire din neam în neam!
Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru familia îndoliată,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Ziarul Lumina
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










