22/11/2022 22/11/2022 Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a participat marți la evenimentul aniversar organizat la împlinirea a 17 ani de la întronizarea Patriarhului Teofil al Ierusalimului. Părintele Teofil Anăstăsoaie a fost prezent la slujba de Te Deum oficiată în Biserica Învierii din Ierusalim, iar apoi, în cadrul evenimentului festiv de la Palatul...
22 Νοεμβρίου, 2022 - 16:57
Τελευταία ενημέρωση: 22/11/2022 - 17:02

Patriarhul Ierusalimului, felicitat de Patriarhia Română la aniversarea întronizării

Διαδώστε:
Patriarhul Ierusalimului, felicitat de Patriarhia Română la aniversarea întronizării

Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a participat marți la evenimentul aniversar organizat la împlinirea a 17 ani de la întronizarea Patriarhului Teofil al Ierusalimului.

Părintele Teofil Anăstăsoaie a fost prezent la slujba de Te Deum oficiată în Biserica Învierii din Ierusalim, iar apoi, în cadrul evenimentului festiv de la Palatul Patriarhal, a transmis un mesaj de felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În mesaj au fost exprimate bunele relații dintre Biserica Ortodoxă Română și Patriarhia Ierusalimului și mai ales colaborarea privind organizarea de pelerinaje pentru români la Locurile Sfinte.

„A fost totodată și un mesaj de mulțumire pentru faptul că Patriarhul Ierusalimului primește, în această perioadă de după pandemie, tot mai multe grupuri de pelerini români care reușesc să ajungă să se închine la Locurile Sfinte. Sunt primiți cu dragoste și binecuvântați, participând la slujbele săvârșite în bisericile ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Ierusalimului”, a transmis arhimandritul Teofil Anăstăsoaie.

La eveniment a fost prezent și Preotul Ioan Sauca, secretarul general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor, care l-a felicitat, de asemenea, pe Patriarhul Teofil.

Sursă foto: Patriarhia Ierusalimului

basilica.ro 

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων