23/06/2025 23/06/2025 Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe și compasiune la auzul veștii atacului terorist petrecut în Damasc. Preafericirea Sa a subliniat că atentatul subminează valorile religioase și umane. În urma tragicului eveniment, 22 de persoane și-au pierdut viața și mulți alți credincioși, aflați în interiorul bisericii ortodoxe „Sfântul Proroc Ilie” din Siria, au fost...
23 Ιουνίου, 2025 - 16:52

Patriarhul României: Atentatul din Damasc subminează valorile religioase și umane

Διαδώστε:
Patriarhul României: Atentatul din Damasc subminează valorile religioase și umane

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe și compasiune la auzul veștii atacului terorist petrecut în Damasc. Preafericirea Sa a subliniat că atentatul subminează valorile religioase și umane.

În urma tragicului eveniment, 22 de persoane și-au pierdut viața și mulți alți credincioși, aflați în interiorul bisericii ortodoxe „Sfântul Proroc Ilie” din Siria, au fost grav răniți.

Preafericirii Sale Ioan al X-lea,
Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient

Preafericirea Voastră,

Am primit cu profundă tristețe vestea despre atacul terorist care a avut loc duminică seara, 22 iunie 2025, în interiorul bisericii ortodoxe Sfântul Proroc Ilie, din Damasc, Siria, soldat cu moartea a 22 de persoane și rănirea multor altora.

Acest act de violență care a curmat viața atâtor credincioși nevinovați contrazice darul sacru al vieții și subminează valorile religioase și umane fundamentale ale compasiunii, păcii și demnității.

Ne rugăm Atotmilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea Sa sufletele celor decedați, să dăruiască vindecare grabnică celor răniți și mângâiere familiilor îndurerate ale victimelor, precum și întregii comunități ortodoxe siriene în aceste momente de suferință cumplită.

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: ‎Facebook / Antioch Patriarchate

basilica.ro 

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων