11/03/2020 11/03/2020 Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost neîncăpătoare în Duminica Ortodoxiei pentru numărul mare de credincioşi din municipiu şi din împrejurimi care au participat la Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârşită de Înaltprea­sfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sucevenii prezenţi la acest moment de rugăciune important pentru...
11 Μαρτίου, 2020 - 15:15

Prima duminică din Postul Mare la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou“

Διαδώστε:
Prima duminică din Postul Mare la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou“

Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost neîncăpătoare în Duminica Ortodoxiei pentru numărul mare de credincioşi din municipiu şi din împrejurimi care au participat la Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârşită de Înaltprea­sfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Sucevenii prezenţi la acest moment de rugăciune important pentru Biserica Ortodoxă, întrucât în această zi au fost cinstite în mod deosebit sfintele icoane, s-au închinat la racla în care se află moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei din anul 2020 a fost citită de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen.

Cu acest prilej, a debutat şi colecta în bani pentru Fondul Central Misionar, destinat susţinerii parohiilor sărace din ţară şi străinătate şi altor activităţi misionare ale Bisericii Ortodoxe Române. Răspunsurile liturgice au fost date de corala Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijată de părintele Lucian Tablan-Popescu. La finalul primei săptămâni a Postului Mare, numeroşi credincioşi de toate vârstele s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

Biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, astăzi Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, a fost începută de voievodul Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan cel Mare, în 1514, şi terminată de Ştefăniţă Vodă, fiul lui Bogdan, în 1522, aşa cum ne arată şi pisania aflată deasupra uşii de intrare în pridvor. A fost ridicată în primul rând pentru a face faţă mulţimii credincioşilor care veneau să se închine moaştelor pe care mănăstirea le adăposteşte din anul 1589. Până la această dată, moaştele s-au aflat, încă de la aducerea lor de la Cetatea Albă, în 1402, în Biserica Mirăuţilor, fosta Catedrală Mitropolitană.


ziarullumina.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων