04/06/2019 04/06/2019 Întâlnirea de 10 ani de la absolvirea Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, a promoției 2005-2009 a avut loc pe 30 mai și a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, alcătuit din părintele Train Constantin, fost director și profesor, și absolvenții acestei școli, care au intrat în cler după...
04 Ιουνίου, 2019 - 12:51

Revederea promoției 2009, la Seminarul din Caransebeș

Διαδώστε:
Revederea promoției 2009, la Seminarul din Caransebeș

Întâlnirea de 10 ani de la absolvirea Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, a promoției 2005-2009 a avut loc pe 30 mai și a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, alcătuit din părintele Train Constantin, fost director și profesor, și absolvenții acestei școli, care au intrat în cler după absolvire. Răspunsurile la strană au fost oferite de absolvenții mireni. Evenimentul a avut loc la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, paraclis episcopal din curtea Seminarului Teologic din Caransebeș.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșit un parastas pentru elevii și profesorii care au trecut la Domnul.

Ieromonahul Filotei Gherman, stareţ al schitului Bogâltin, a mulţumit preoților şi profesorilor care s-au ostenit în timpul anilor de studii, precum şi colegilor care au participat la întâlnirea de 10 ani: „Iată că locul acesta minunat, Seminarul Teologic din Caransebeş este locul care ne-a format ca slujitori ai lui Hristos şi locul care ne-a adus prieteni şi fraţi pentru toată viaţa, chiar dacă slujirea noastră se săvârşeşte în locuri diferite. Dar frăţia noastră se desăvârşeşte şi se înveşniceşte prin aceea că, săvârşind Sfânta Liturghie împreună cu profesorii noştri, mărturisim că prietenia noastră este nu doar pe viaţă, ci şi în veşnicie, întrucât nădăjduim că aşa cum astăzi am fost adunaţi în jurul altarului, şi în veşnicie vom sta adunaţi în jurul Arhiereului Cel veşnic, Hristos – mai marele păstorilor”.

Din partea corpului profesoral a vorbit pr. Constantin Train, fost director şi profesor al acestei şcoli teologice: „Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim din nou astăzi împreună, slujind Sfânta Liturghie în această bisericuţă, unde ne adunam în timpul anilor de studii, pentru a face rugăciunile de dimineaţă şi de seară, şi să ne revedem la aceeaşi masă a altarului, cei care odinioară au fost ucenici, iar acum sunt fraţi ai noştri, împreună slujitori cu noi, cei ce le-am fost dascăli în cele ale preoţiei. Timpul zboară, şi ne obligă şi pe noi ca, mergând împreună cu el, să facem cele bune şi de folos, cele spre mântuirea sufletelor noastre şi spre slava lui Dumnezeu. Evanghelia care s-a citit astăzi este emblematică pentru misiunea noastră preoţească, ea vorbind despre Păstorul cel Bun, Mântuitorul Hristos, pe ale Cărui urme şi noi păşim. El este Cel care ne întăreşte paşii când slăbim sau când ne poticnim în drumul preoţiei. Domnul Hristos ne-a trimis ca să fim lumină lumii! Şi trebuie să fiţi lumină lumii! Atât cei care slujiţi altarului, cât şi cei care Îl slujiţi pe Hristos în societate, în mijlocul oamenilor”.

În continuare, în fosta sală de clasă a fost strigat catalogul, iar fiecare absolvent a prezentat parcursul vieții de la absolvire până în prezent, după cum a precizat ieromonahul Filotei Gherman, conform Episcopiei Caranse­beșului.

 

ziarullumina.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων