Sf. Muceniță Irina, cinstită la Schitul Ciocănești: Pentru credința oamenilor se fac mari minuni
Schitul sucevean „Sfânta Mare Muceniță Irina” Ciocănești și-a sărbătorit hramul luni. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Preasfinția Sa a subliniat că nu întotdeauna minunile sporesc credința, acestea sunt manifestări ale dragostei nemărginite a lui Dumnezeu față de oameni, față de cei care Îi împlinesc voia Sa.
„Credința generează minunea. Pentru credința oamenilor se întâmplă o minune. Și se fac minuni mari. Nu minunea naște credința. Minunea urmează credinței și o validează dacă e nevoie. Dar nu întotdeauna e nevoie”.
„Pentru că Dumnezeu Se bucură mai mult de aceia care, în chip smerit și din ascultare față de El, Îi împlinesc voia; împlinesc voia lui Dumnezeu, fără a vedea minuni, fără a căuta minuni și fără a dori, cum vor unii, chiar să facă minuni”, a adăugat ierarhul.
La hramul așezământului monahal au participat stareți, starețe și numeroși credincioși din cuprinsul eparhiei, ctitori sau membri ai familiilor acestora, precum și oficialități locale.
Schitul Sf. Muceniță Irina
Schitul „Sf. Muceniță Irina” a apărut inițial ca un paraclis de lemn suspendat pe un iaz aflat în vecinătatea râului Bistrița Aurie, în localitatea Ciocănești, județul Suceava.
Ulterior, întreaga proprietate formată din 6 iazuri, teren și mai multe imobile existente, a fost alocată de familia ctitorilor așezământului monahal.
Ansamblul schitului este format din lăcașul de cult închinat, casa monahală cu Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului”, clopotnița și alte construcții adiacente.
Între anii 2016 – 2019, sub coordonarea egumenei Iustina Simiuc, s-au desfășurat lucrări de întreținere și finisare la ansamblul așezământului monahal.
Sfințirea a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în ziua de 14 decembrie 2019.
Sursă foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










