28/08/2020 28/08/2020 Zilele acestea, a avut loc în localitatea franceză Limours, Franța, „Universitatea de vară”-2020, organizată de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, ale cărei întâlniri au avut ca temă centrală „Libertatea”, se arată pe site-ul mitropolia.eu. Conferenţiarii care au avut programate prelegeri în cadrul acestei şcoli de vară desfășurate în mediul on-line, în perioada...
28 Αυγούστου, 2020 - 16:40

Universitatea de vară a Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, la Limours, Franţa

Διαδώστε:
Universitatea de vară a Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, la Limours, Franţa

Zilele acestea, a avut loc în localitatea franceză Limours, Franța, „Universitatea de vară”-2020, organizată de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, ale cărei întâlniri au avut ca temă centrală „Libertatea”, se arată pe site-ul mitropolia.eu.

Conferenţiarii care au avut programate prelegeri în cadrul acestei şcoli de vară desfășurate în mediul on-line, în perioada 26-28 august, au fost: Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, părintele Patriciu Vlaicu, părintele Gérard Reynaud, părintele Răzvan Ionescu, părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, respectiv Jean-Claude Polet, Rareş Ionaşcu şi Bertrand Vergley.

Miercuri, 26 august, după primirea invitaţilor şi cuvântul de întâmpinare al Înaltprea­sfinţitului Părinte Mitropolit Serafim, părintele Gérard Reynaud a susţinut comunicarea ştiinţifică intitulată „Libertatea la Sfântul Pavel”. În continuare, părintele Răzvan Ionescu a susţinut referatul „Pedagogia harului, cea mai autentică expresie a libertăţii la Sfântul Sofronie”. Ziua a fost încheiată de prelegerea lui Rareş Ionaşcu, intitulată „Libertatea, pusă la încercare de epidemie şi de frică”.

Joi, 27 august, Bertrand Vergely a susţinut lucrarea „Experienţa libertăţii în timp de pandemie”, iar Jean-Claude Polet a prezentat comunicarea „Adevărul vă va face liberi (Ioan 8, 32). Ziua a fost încheiată de părintele Patriciu Vlaicu, cu referatul „«Credinţa lucrătoare prin iubire» (Galateni 5, 6), conştiinţă canonică şi libertatea”.

Astăzi, în ultima zi a Universităţii de vară, sunt programate două prelegeri. Prima aparţine părintelui Marc-Antoine Costa de Beauregard şi este intitulată „Libertatea revelată după Sfinţii Părinţi”. Cea de-a doua va fi susţinută de gazda evenimentului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, purtând titlul „Rugăciunea ca expresie a libertăţii absolute a omului”.
Universitatea de vară se va închide în această seară printr-o sesiune de discuţii şi o rugăciune.
ziarullumina.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων