Voluntarii Catedralei Naționale și Clubul Steaua au inaugurat o serie de acțiuni cu ocazia Zilei Donatorului de Sânge
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale și Clubul Steaua au organizat miercuri prima dintr-o serie de acțiuni care marchează Ziua Mondială a Donatorului de Sânge (14 iunie). Evenimentul s-a încadrat în Campania umanitară „Donează sânge, salvează o Viață!” a Patriarhiei Române și s-a desfășurat chiar în data la care clubul sportiv a împlinit 76 de ani de la înființare.
100 de suporteri și sportivi ai Clubului Steaua care au donat sânge cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” al Ministerului Apărării Naționale și al Voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale.
Acțiunea a avut loc la Stadionului Steaua din cartierul bucureștean Ghencea, prin intermediul Centrului Mobil de recoltare de sânge al Ministerului Apărării Naționale. La acțiune au participat nume importante din istoria clubului, precum Ana Maria Popescu (Brânză), Simona Gherman, Alina Dumitru, Marian Drăgulescu sau George Ogăraru.
Centrul de Transfuzie Sanguină „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” este singurul centru de acest tip din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și furnizează sânge atât în spitalele militare, cât și în spitalele civile.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, coordonați de părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru, au asigurat suportul logistic și produsele necesare înainte și după actul medical: apă, sucuri, cafea, gustări dulci.
Seria de acțiuni de donare de sânge care marchează Ziua Mondială a Donatorului de Sânge se desfășoară în perioada 7 iunie – 16 iunie, iar colaborarea Voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale cu Clubul Steaua va continua.
Prin aceste acțiuni, Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale își doresc să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța actului de donare sânge: sângele donat și componente lui (eritrocite, trombocite, plasmă) facilitează o gamă largă de tratamente esențiale care pot face diferența dintre viață și moarte.
Transfuziile de sânge sunt esențiale în caz de accidente grave și de intervenții chirurgicale majore cu pierderi mari de sânge și sunt adesea necesare pentru pacienții bolnavi de cancer.
Plasma, o componentă a sângelui, este utilizată pentru fabricarea de medicamente ca imunoglobulinele și factorii de coagulare, un tratament esențial în anumite boli ereditare hematologice severe, cum ar fi hemofilia.
Foto credit: Campania „Donează sânge, salvează o Viață!”
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










