Zeci de familii din Protopopiatul Urlați au primit sprijin material și financiar de la voluntarii Catedralei Naționale
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat o nouă acțiune în campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”.
De data aceasta, beneficiarii au fost 36 de familii din parohiile prahovene Valea Crângului, „Sfinții Voievozi” – Urlați, Iordăcheanu și Valea Cucului, care au primit pachete alimentare de strictă necesitate și sprijin financiar pentru masa de Paști.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale a menționat: „Faptul că astăzi am reușit să le oferim un mic sprijin, cu alimente de bază pentru masa de Paști a contat foarte mult, cu siguranță unii dintre ei nu aveau altă posibilitate”.
Pr. Mihai Bărbiceanu de la parohia Valea Cucului a precizat că voluntarii au ajutat familii cu copii numeroșii, familii cu părinți care au părăsit copiii, crescuți acum de bunici, familiei greu încercate.
De la începutul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, anul 2020 până în prezent, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat peste 500 de activități social-filantropice în 22 județe ale țării, ajutând aproximativ 10.000 de familii cu posibilități materiale reduse.

Foto credit: Voluntarii Catedralei Naționale
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










