Ziua Limbii Române în Basarabia | „Dumnezeule, te rog să-ți amintești unde ai lăsat cele mai frumoase doine!”
Ziua Limbii Române a fost sărbătorită luni în Episcopia Basarabiei de Sud la Cahul și în orașul Ștefan cel Mare, unde artiștii locali au filmat un cântec și o rugă pentru poporul român – neamul cu cele mai frumoase doine. Activitățile au încurajat basarabenii să transmită limba română copiilor ca mărturie a identității și unității de neam.
Cahul: limba unește oamenii
Luni dimineață, la Cahul, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, doamna Anca Corfu, Consulul General al României la Cahul, și Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, au depus flori la busturile marilor scriitori români Mihai Eminescu și Grigore Vieru.
Acțiunea a fost urmată de o slujbă oficiată de Părintele Marin Grigore, Protopop de Cahul, la Paraclisul episcopal „Sf. Mare Mucenic Pantelimon”. Cu această ocazie, părintele protopop a transmis: „Nimic nu unește mai mult oamenii decât limba unui popor… Să o ducem cu mândrie în școală, să o ducem în alte generații”.
Consulul României la Cahul i-a felicitat „pe toți cei care vorbesc limba română, o prețuiesc și au dragoste pentru cultura și civilizația românească”.
Ceremonia religioasă a fost urmată de un moment cultural în fața paraclisului episcopal. Acesta a debutat cu intonarea de către clerici a imnului Republicii Moldova, Limba noastră, cu versuri scrise de Părintele Alexei Mateevici și pe muzica lui Alexandru Cristea.
Copiii au recitat versuri de Grigore Vieru și au interpretat la vioară Balada lui Ciprian Porumbescu, pe care acesta a cântat-o prima dată „Daciei întregi” la serbarea studenților din toate provinciile românești organizată la Putna de Eminescu în 1871.
După ce le-a oferit copiilor implicați în momentul artistic cărți românești, Consulul României a primit, la rândul său, de la părintele protopop, tabloul cu membrii Sfatului Țării care au votat la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu România.
Evenimentul s-a încheiat cu reculegerea clericilor la bustul scriitorului Grigore Vieru.
Ruga de la Parohia Sf. Voievod Ștefan
Ziua a fost marcată și la Parohia Binecredinciosului Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt din orașul Ștefan Vodă, unde Asociația „Prietenia – Pentru Neam și Țară” și ansamblurile folclorice Vatra Nistreană și Urmașii lui Ștefan au serbat Ziua Limbii Române printr-un moment artistic înregistrat video și postat pe Facebook.
Prestația muzicală realizată întruchipează toată suflarea românească din orașul Ștefan Vodă și dorința firească a acesteia de a reîntregi neamul într-o singură Țară spre binele tuturor, căci așa este voia lui Dumnezeu”, au scris organizatorii pe rețeaua de socializare.
Momentul artistic se desfășoară în biserică și se încheie cu o recitarea unei rugăciuni pentru poporul român:
„Dumnezeule, te rog să-ți amintești unde ai lăsat cele mai frumoase doine!… Adună, Doamne, tot poporul Tău din toată lumea, să fie iar un neam, o limbă, o țară!”
Aproximativ 80% din populația Republici Moldova vorbește limba română. Deși în unele medii încă se mai pretinde că ar exista o „limbă moldovenească” diferită de română, Acad. Alexandrina Cernov spune că nici lingviștii de la Moscova nu acceptă această teorie.
Ziua Limbii Române se serbează în Republica Moldova începând din 1990. A fost stabilită în data de 31 august pentru că în acea zi din 1989, după dezbateri îndelungate, Sovietul Suprem al fostei Republici Sovietice Socialiste Moldova a aprobat româna ca limbă de stat și trecerea la grafia latină. În 2013, și România a instituit această sărbătoare, la aceeași dată.
O LIMBĂ AVEM, UN NEAM SUNTEM, O ȚARĂ SĂ FIM!
Asociația Obștească "PRIETENIA – PENTRU NEAM ȘI ȚARĂ" împreună cu ansamblurile folclorice de la Casa de Cultură din or. Ștefan Vodă "VATRA NISTREANĂ" și "URMAȘII LUI ȘTEFAN" în colaborare cu parohia Binecredinciosului Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt aduce cele mai călduroase felicitări și urări de bine tuturor care vorbesc, iubesc și simt românește cu ocazia Zilei limbii române.Limba română, obiceiurile străbune și credința ortodoxă sunt valorile fundamentale ale nemului românesc care trebuie păstrate promovate și apărate. În perioada ocupației sovietice limba română, persecutată și marginalizată, a rezistat deznaționalizării forțate datorită părinților și buneilor care își educau copiii și nepoții în limba maternă, preoților care țineau slujbe în limba română și oamenilor de artă care au cântato și slăvito în creație. Mulți dintre ei și-au sacrificat viața și sănătatea în această luptă iar astăzi sunt eroii noștri a căror nume îl purtăm peste veacuri.Prestația muzicală realizată întruchipează toată suflarea românească din or. Ștefan Vodă și dorința firească a acesteia de a reîntregi neamul într-o singură Țară spre binele tuturor, căci așa este voia lui Dumnezeu…
Geplaatst door Asociația Obștească "Prietenia – pentru Neam ȘI Țară" op Maandag 31 augustus 2020

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










