Întrucât în presa din România se discută uneori despre canonizarea persoanelor care în timpul regimului comunist din țara noastră au suferit persecuții și au pătimit moarte în închisorile comuniste, facem următoarele precizări: Rolul canonizării de sfinți este acela de a mărturisi, de a întări și de a transmite dreapta credință, în vederea călăuzirii credincioșilor pe…
Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului în care afirmă că această zi „nu este o sărbătoare, ci o zi de reflecție și considerare a eforturilor făcute pentru protejarea naturii”. Arhiepiscopul Ieronim atrage atenția asupra existenței unei ignoranțe și indiferențe substanțiale față de problema mediului înconjurător. Data de 5 iunie…
În Galaţi va începe în luna iulie 2019, cu sprijinul Bisericii, construirea unei clinici pentru tratarea şi recuperarea copiilor bolnavi de cancer. Acesta reprezintă unul dintre proiectele stabilite în cadrul Parteneriatului româno-german „Galaţi 2020”, inaugurat în data 2 iunie 2014, prin conlucrarea în domeniul social între Arhiepiscopia Dunării de Jos, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei…
Mai mulți profesori de teologie s-au reunit luni la Arad cu scopul de a evidenția activitatea Patriarhului Iustin Moisescu de promotor al dialogului ecumenic. Simpozionul organizat luni, 3 iunie 2019, la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad a fost prezidat de Arhiepiscopul Timotei. Au conferențiat: Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, cadru didactic la Facultatea…
La sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor, joi, 6 iunie 2019, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora, din ţară şi din străinătate. Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă…
Întâlnirea de 10 ani de la absolvirea Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, a promoției 2005-2009 a avut loc pe 30 mai și a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, alcătuit din părintele Train Constantin, fost director și profesor, și absolvenții acestei școli, care au intrat în cler după…
În Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului eparhial din Caransebeș s-a desfășurat un Concert de muzică clasică intitulat „Dansuri de la noi. În lume și înapoi”, susținut de doi soliști ai Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Evenimentul a avut loc vineri, 31 mai, și a adunat un public care s-a putut bucura de muzica…
Tinerii creștin-ortodocși din județul Mehedinți s-au reunit zilele trecute într-un cadru natural de excepție, în localitatea Lupșa de Jos, comuna Broșteni. Tema celei de-a zecea ediții a Adunării Tinerilor Ortodocși din Episcopia Severinului și Strehaiei a fost „Hristos – sufletul satului meu”. Ziua a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de părintele paroh…
Sâmbătă, 1 iunie, la Oradea a avut loc „Întâlnirea tinerilor ortodocși bihoreni”, ediția a patra, eveniment la care au participat peste 600 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, provenind din peste 120 de parohii din cuprinsul Episcopiei Oradiei, selectați din grupurile de tineri implicați în activitățile catehetice și de tineret…