Optsprezece copii din parohiile Protoieriei Sector 6 Capitală au participat săptămâna trecută la tabăra „Tineri în acțiune”, organizată la Centrul medieval al fostei mănăstiri Apostolache. Participanții s-au arătat surprinși de diversitatea activităților și entuziasmați de căldura cu care au fost tratați de organizatori. „A fost o tabără deosebit de interesantă prin programul diversificat care a…
Părintele Patriarh Daniel a trimis o donație substanțială de apă îmbuteliată pentru proiectul „Masa Bucuriei” al Protoieriei Onești. Donația totalizează trei mii de litri de apă, la care Preafericirea Sa a adăugat 500 de Acatiste ale Sfântului Simeon Noul Teolog, ocrotitorul parohiei la care slujește Părintele Ioan Bârgăoanu, Protopopul de Onești. „Oferim apă tuturor celor…
Preasfințitul Părinte Visarion a vizitat săptămâna trecută Insula Lesbos, Grecia. Ierarhul a slujit la Biserica Panaghia din Agiasos, înzestrată cu danii de la domnitorii români. Episcopul Tulcii a vizitat mai multe așezăminte monahale și bisericești de pe insulă și, cu acordul Părintelui Mitropolit Iacov de Mytilene, a oficiat mai multe slujiri la Agiasos. Joi seară,…
Sinodul Mitropoliei Olteniei, întrunit sâmbătă, la Mănăstirea Lainici, a discutat propunerile de canonizare a Cuvioșilor Visarion Toia, Gherasim Iscu şi Ioan de la Horezu. În cadrul ședinței prezidate de Mitropolitul Irineu al Olteniei, ierarhii au aprobat textele liturgice care vor forma slujbele Cuvioșilor mărturisitori propuși spre canonizare. Starețul Mănăstirii Lainici, Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, a prezentat…
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a slujit duminică la Mănăstirea Robaia, cu ocazia cinstirii Sfântului Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul. În ziua precedentă, de Schimbarea la Față a Domnului, s-au împlinit cinci ani de la proclamarea canonizării acestui cuvios. „Cum să nu apere Dumnezeu această țară care are atâția sfinți care s-au rugat, care…
A memorial cross was erected as a tribute to Bishop Gurie Georgiu of blessed memory in the churchyard of his native village of Huta in Cluj County. The monument was blessed on July 30 by five hierarchs of the Romanian Orthodox Church, including Metropolitan Andrei of Cluj, Maramureș and Sălaj, Bishops Nicodim of Severin and…
Pelerini din țară, de peste Prut și de pe alte continente au urcat și în acest an pe Muntele Ceahlău, pentru a participa la hramul Mănăstirii Ceahlău. Arhiepiscopul Dunării de Jos, prezent la eveniment, a afirmat că Muntele Ceahlău este „Taborul României”, iar Mitropolitul Teofan a vorbit despre lumina de pe Tabor ca stare de…
Părintele Patriarh Daniel a vizitat duminică Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov, unde a participat la Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură. După slujbă, Preafericirea Sa a felicitat obștea pentru activitățile desfășurate și a oferit daruri. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhim. Dionisie Constantin, coordonator al Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă…
„Mântuitorul Iisus Hristos dorește să ne învețe să-L căutăm pe El mai întâi și apoi darurile Sale, căci legătura noastră cu El este temelia vieții veșnice”, a spus duminică Părintele Patriarh Daniel. Din Evanghelia Înmulțirii pâinilor vedem că Hristos „i-a hrănit” mai întâi pe oameni cu cuvântul vieții veșnice și i-a vindecat, iar apoi s-a…